1(Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
2Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!
3Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!
4Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire)
5Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
6Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
7Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
8Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire)
9Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
10Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
11Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
12Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!