Psalms 78— VBRC2020

¹Poem. Al lui Asáf. Ia aminte, poporul meu, la legea mea; pleacă-ți urechea la cuvintele gurii mele!

²Voi deschide gura mea în parabole, voi descoperi enigmele din vechime;

³ceea ce am auzit și am cunoscut, ceea ce ne-au povestit părinții noștri,

⁴nu le vom ține ascunse de fiii lor; vom vesti generației viitoare laudele Domnului, puterea și faptele pe care el le-a făcut.

⁵A făcut să se ridice o mărturie în Iacób și a pus o lege în Israél; a poruncit părinților noștri să facă cunoscute [acestea] fiilor lor,

⁶pentru ca să le cunoască generația viitoare, fiii care se vor naște. Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,

⁷pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile sale.

⁸Să nu fie ca părinții lor: o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care avea o inimă nestatornică și al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.

⁹Fiii lui Efraím, cei ce întind arcul și trimit săgeata, au dat înapoi în ziua bătăliei.

¹⁰N-au păzit alianța lui Dumnezeu și au refuzat să umble în legea lui.

¹¹Ei au uitat de lucrările sale, de minunile pe care le arătase lor.

¹²În fața părinților lor, a săvârșit minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoán.

¹³A despicat marea și i-a făcut să treacă prin ea și a ridicat apele ca un dig.

¹⁴I-a călăuzit din nor în timpul zilei și noaptea întreagă cu lumina focului.

¹⁵A despicat stânci în pustiu și le-a dat să bea ca din abisul cel mare.

¹⁶A făcut să iasă izvoare din stâncă și apa să curgă în torente.

¹⁷Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui, să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.

¹⁸L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerându-i mâncare după sufletul lor.

¹⁹Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?”.

²⁰Iată, a lovit stânca și au țâșnit ape și s-au revărsat șuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”.

²¹Atunci a auzit Domnul și s-a mâniat, s-a aprins foc împotriva lui Iacób și mânia lui s-a ridicat asupra lui Israél,

²²căci nu au fost fideli față de Dumnezeu și nu s-au încrezut în mântuirea lui.

²³Totuși, el a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerului:

²⁴a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri.

²⁵Omul a mâncat pâinea îngerilor; le-a trimis hrană ca să se sature.

²⁶A stârnit în văzduh vântul de la răsărit și a dezlănțuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.

²⁷A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mărilor,

²⁸le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul corturilor lor.

²⁹Ei au mâncat și s-au săturat bine, el le-a adus ceea ce au poftit.

³⁰Încă nu-și potoliseră pofta și mâncarea era încă în gura lor,

³¹când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor și i-a ucis pe cei mai puternici dintre ei și i-a doborât pe cei aleși ai lui Israél.

³²Cu toate acestea, au păcătuit iarăși, n-au crezut în faptele lui minunate.

³³De aceea, a spulberat într-o suflare zilele lor și anii lor degrabă.

³⁴Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre el.

³⁵Își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este răscumpărătorul lor.

³⁶Dar îl înșelau cu gura și-l mințeau cu limba.

³⁷Inima lor nu era sinceră față de el și nu erau fideli față de alianța sa.

³⁸Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăția și nu-i distrugea, de multe ori și-a potolit mânia și nu a dat drumul furiei sale în întregime.

³⁹Își amintea că ei sunt oameni, o suflare ce trece și nu se mai întoarce.

⁴⁰De câte ori s-au răzvrătit ei în deșert și l-au supărat în pământ pustiu!

⁴¹S-au întors și iarăși l-au ispitit pe Dumnezeu și pe Cel Sfânt al lui Israél l-au supărat.

⁴²Nu-și mai aminteau de brațul lui, de ziua când i-a răscumpărat [din mâna] asupritorului;

⁴³de semnele pe care el le făcuse în Egipt și de minunile lui din câmpia Țoán:

⁴⁴a prefăcut în sânge râurile și pâraiele lor, încât să nu mai bea;

⁴⁵a trimis la ei roiuri de muște care îi devorau și broaște care-i ruinau;

⁴⁶a dat roadele omizilor și rodul muncii lor, lăcustelor;

⁴⁷a nimicit cu grindină viile lor și cu îngheț, smochinii lor;

⁴⁸a dat pradă grindinei animalele lor și turmele lor, trăsnetelor.

⁴⁹A dezlănțuit asupra lor focul mâniei sale, furia, indignarea și strâmtorarea, trimițând îngeri nimicitori.

⁵⁰A dat drumul mâniei sale, n-a cruțat de moarte sufletele lor, ci i-a dat pradă ciumei.

⁵¹A lovit pe toți întâii-născuți în Egipt, primiția tăriei lor în corturile lui Ham.

⁵²A scos poporul său ca pe niște oi și i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.

⁵³I-a dus în siguranță și ei nu s-au temut, iar pe dușmanii lor i-a acoperit marea.

⁵⁴I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt, la muntele pe care l-a câștigat cu dreapta lui.

⁵⁵A alungat dinaintea lor neamuri, le-a împărțit cu funia moștenirea; a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israél.

⁵⁶Dar ei îl ispiteau și se răzvrăteau împotriva Dumnezeului celui Preaînalt și n-au păzit mărturiile;

⁵⁷s-au îndepărtat de el și l-au trădat ca și părinții lor, s-au întors [într-o parte], ca un arc [ce alunecă din mână].

⁵⁸L-au indignat prin [cultul] înălțimilor, cu idolii lor i-au [aprins] gelozia.

⁵⁹A auzit Dumnezeu și s-a înfuriat și l-a respins cu asprime pe Israél.

⁶⁰A părăsit lăcașul său din Șílo, cortul în care locuia printre oameni.

⁶¹A lăsat puterea lui în robie și măreția lui în mâinile asupritorului.

⁶²A dat poporul său pradă sabiei și s-a înfuriat pe moștenirea lui.

⁶³Pe tinerii lui i-a devorat focul, iar fecioarele lui nu au avut cântare de nuntă.

⁶⁴Preoții lui au căzut sub sabie, iar văduvele lui n-au cântat de jale.

⁶⁵Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn, ca un viteaz amețit de vin.

⁶⁶Și i-a lovit pe asupritorii săi din urmă, dându-le ocară veșnică.

⁶⁷A respins cortul lui Iosíf și nu a ales tribul lui Efraím,

⁶⁸ci a ales tribul lui Iúda, muntele Sión, pe care îl iubește.

⁶⁹Și-a zidit sanctuarul său ca înălțimile, ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.

⁷⁰L-a ales pe Davíd, slujitorul său, și l-a luat de la turmele de oi.

⁷¹L-a luat din urma oilor ce alăptau, ca să păstorească pe Iacób, poporul său, și pe Israél, moștenirea sa;

⁷²și i-a păstorit cu o inimă fără prihană și i-a călăuzit cu mâini pricepute.