Psalms 39
1 Maestrului de cor. Iedutún. Psalm. Al lui Davíd.
2 Mi-am zis: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea. Voi pune pază gurii mele cât timp cel nelegiuit îmi va sta împotrivă ”.
3 Am stat mut, în tăcere; am tăcut chiar când era vorba de bine și durerea mea s-a întețit.
4 S-a înfierbântat în mine inima mea și în cugetul meu a izbucnit focul. Atunci mi-am dat drumul limbii:
5 „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu și care este lungimea zilelor mele, ca să știu cât de lipsit sunt eu!
6 Iată, tu ai dat zilelor mele o lungime de câteva palme și durata vieții mele e ca un nimic în fața ta. Într-adevăr, e doar deșertăciune tot omul care trăiește
7 și ca o umbră este omul care trece. Da, în zadar se zbuciumă; strânge comori, și nu știe pentru cine le adună”.
8 Iar acum, ce pot să mai aștept, Doamne? Nădejdea mea este numai la tine.
9 De toate fărădelegile mele mântuiește-mă, să nu mă faci de ocara celui nebun!
10 Am tăcut și nu mi-am deschis gura, căci tu ești cel care faci [toate].
11 Depărtează de la mine loviturile tale; de apăsarea mâinii tale sunt zdrobit!
12 Prin pedepsele pentru păcat, tu îl corijezi pe om; ca molia îi distrugi dorința. Într-adevăr, tot omul este deșertăciune!
13 Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și pleacă-ți urechea la strigarea mea, nu fi surd la lacrimile mele, căci sunt străin înaintea ta, un trecător, ca toți părinții mei!
14 Întoarce-ți privirea de la mine, ca să mă înseninez înainte de a mă duce și de a nu mai fi!