Psalms 40VBRC2020

1Maestrului de cor. Al lui Davíd. Psalm.

2Cu dor l-am așteptat pe Domnul, iar el s-a plecat spre mine și mi-a ascultat strigătul.

3M-a scos din prăpastia dezolării, din noroi și mocirlă, mi-a pus picioarele pe stâncă, mi-a întărit pașii.

4El a pus în gura mea un cântec nou, un [imn de] laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți vor vedea și vor [fi cuprinși de] teamă și își vor pune încrederea în Domnul.

5Fericit bărbatul care și-a pus încrederea în Domnul și nu-și întoarce [fața] către cei îngâmfați, nici către cei rătăciți în minciună.

6Multe sunt minunile pe care le-ai făcut și planurile tale pentru noi, Doamne Dumnezeul meu! Nimeni nu este asemenea ție! Aș vrea să le povestesc și să vorbesc [despre ele], dar ele se înmulțesc fără număr.

7Jertfă și ofrandă tu nu dorești, tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.

8Atunci, am zis: „Iată, vin – în sulul cărții este scris despre mine –

9ca să fac voința ta!”. Dumnezeul meu, aceasta o doresc. Legea ta este în adâncul inimii mele.

10Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele; tu știi lucrul acesta, Doamne!

11Nu am tăinuit dreptatea ta în inima mea, ci vorbesc despre fidelitatea și mântuirea ta. Nu am ascuns îndurarea și adevărul tău în adunarea cea mare.

12Iar tu, Doamne, nu depărta îndurarea ta de la mine, milostivirea și adevărul tău să mă întărească pururi,

13căci m-au împresurat rele fără nu măr, păcatele mele m-au înconjurat și nu mai pot vedea. S-au înmulțit mai mult decât perii capului meu și mi-a pierit curajul.

14Binevoiește, Doamne, a mă elibera! Doamne, grăbește-te să mă ajuți!

15Să se rușineze și să fie făcuți de ocară cei ce caută sufletul meu ca să-l piardă; să se retragă și să fie umiliți cei care caută răul meu!

16Să încremenească de rușine cei care-mi spun: „Aha! Aha!”.

17Să se bucure și să se veselească în tine toți cei care te caută; cei care iubesc mântuirea ta să zică fără încetare: „Preamărit să fie Domnul”!

18Eu sunt umilit și sărman, dar Dumnezeu are grijă de mine. Tu, ajutorul și eliberatorul meu, Dumnezeul meu, nu întârzia!

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Choose Translation

Switch translation for Psalms 40.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.