Romans 5
1 Așadar, îndreptățiți fiind prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 prin Care avem și intrarea, [prin credință], în harul acesta în care ne aflăm; și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul rodește răbdare;
4 răbdarea caracter, iar caracterul nădejde.
5 Nădejdea aceasta nu ne face de rușine, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6 Căci, pe când eram noi încă neputincioși, Cristos, la vremea potrivită, a murit pentru cei lipsiți de evlavie.
7 Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept, cu toate că pentru un om bun poate că ar îndrăzni cineva să moară.
8 Dumnezeu Își dovedește dragostea față de noi, căci, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.
9 Așadar, cu atât mai mult, fiind îndreptățiți acum prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
10 Căci, dacă atunci când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
11 Dar nu numai atât, ci ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit acum împăcarea.
12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat a intrat moartea – și astfel moartea s-a răsfrânt asupra tuturor oamenilor, fiindcă toți au păcătuit…
13 (Căci până la Lege păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cuiva câtă vreme nu este Lege.
14 Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise chiar și peste cei ce nu păcătuiseră printr-o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este o prefigurare a Celui ce avea să vină.
15 Însă darul fără plată nu este ca și abaterea, căci, dacă prin abaterea unuia singur cei mulți au murit, cu atât mai mult, harul lui Dumnezeu și darul care este în harul unui singur Om, Isus Cristos, au venit din belșug pentru cei mulți.
16 Și darul nu este precum ceea ce a venit prin acel unul care a păcătuit. Căci judecata unei singure abateri a dus la condamnare, pe când darul fără plată venit în urma multor abateri a dus la îndreptățire.
17 Într-adevăr, dacă prin abaterea unuia moartea a domnit prin acel unul, cu cât mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață prin Acel Unul, Isus Cristos!)
18 … Prin urmare, după cum printr-o singură abatere a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot așa, printr-un singur act de dreptate a venit pentru toți oamenii o îndreptățire care dă viață.
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți.
20 Legea a intervenit ca să se înmulțească abaterea; dar unde s-a înmulțit păcatul, a fost mai mult belșug de har,
21 pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească și harul prin dreptate, spre viață veșnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru.