Romans 4
1 Atunci ce vom zice că a dobândit Avraam, strămoșul nostru după trup?
2 Căci, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, el are motive de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu!
3 De fapt, ce zice Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i s-a considerat ca dreptate.”
4 Celui care lucrează, plata nu i se consideră ca o favoare, ci ca o datorie;
5 pe când, celui care nu lucrează, dar crede în Cel care îndreptățește pe cel nelegiuit, credința i se consideră ca dreptate.
6 După cum și David afirmă fericirea omului căruia Dumnezeu îi ia în considerare dreptatea, fără fapte:
7 Ferice de cei cu fărădelegile iertate și ale căror păcate sunt acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu îi ține în seamă Domnul păcatul!
9 Atunci această fericire este numai peste cei circumciși sau și peste cei necircumciși? Căci zicem: Lui Avraam credința i-a fost considerată ca dreptate!
10 Dar cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis, sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
11 Iar semnul circumciziei l-a primit ca o pecete a dreptății primite prin credință, pe care o avea pe când era necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – ca să fie și ei îndreptățiți –
12 cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu doar că sunt circumciși, dar care și umblă pe urmele credinței avute de tatăl nostru Avraam pe când era necircumcis.
13 Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făcut lui Avram sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitorul lumii, ci prin dreptatea primită prin credință.
14 Căci, dacă cei ce au Legea sunt moștenitori, atunci credința ar fi zădărnicită, iar promisiunea ar fi anulată,
15 pentru că Legea aduce mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.
16 De aceea, promisiunea este primită prin credință, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toată sămânța, nu doar pentru cei care au Legea, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
17 după cum este scris: „Te-am pus tată al multor neamuri”, înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, Cel care învie morții și cheamă lucrurile care nu există ca și cum ar exista.
18 El, împotriva oricărei nădejdi, a crezut plin de nădejde că va deveni tată al multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.”
19 El nu a slăbit în credință când și-a văzut trupul [de acum] aproape mort – având în jur de o sută de ani – și lipsa de viață a pântecelui Sarei.
20 El nu s-a îndoit, prin necredință, de promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit în credință, dându-I slavă lui Dumnezeu
21 și fiind pe deplin încredințat că El este în stare să și împlinească ceea ce a promis.
22 De aceea i-a [și] fost considerată credința ca dreptate.
23 Nu numai pentru el a fost scris că „i-a fost considerată”,
24 ci și pentru noi, cei cărora urmează să ni se considere, nouă, celor care credem în Cel ce L-a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru,
25 Care a fost dat pentru fărădelegile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.