Bible

Upgrade

Your Church Presentations in Minutes

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Galatians 3

:
Romanian - NTSBR
1 O, galateni fără judecată! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Cristos a fost înfățișat ca răstignit?
2 Doar atât doresc aflu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul sau prin auzirea cu credință?
3 Așa de fără judecată sunteți? După ce ați început în Duhul, căutați acum ajungeți desăvârșiți prin trup?
4 În zadar ați avut experiențe atât de deosebite? dacă într-adevăr a fost în zadar!
5 Cel care deci Duhul și face minuni printre voi le face prin faptele Legii sau prin auzirea cu credință?
6 Tot astfel, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și faptul aceasta i-a fost considerat ca dreptate.
7 știți, prin urmare, fii ai lui Avraam sunt cei născuți prin credință.
8 Și Scriptura, prevăzând Dumnezeu va îndreptăți neamurile prin credință, i-a adus mai dinainte lui Avraam vestea bună: „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile.”
9 Prin urmare, cei născuți prin credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.
10 Căci toți cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, întrucât este scris: „Blestemat este oricine nu perseverează în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca le împlinească!”
11 Este clar nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, fiindcă Cel drept va trăi prin credință.
12 Dar Legea nu se bazează pe credință; dimpotrivă, ea zice: „Cel care face aceste lucruri va trăi prin ele!”
13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi pentru este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn!”
14 pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam vină peste neamuri, ca primim, prin credință, Duhul promis.
15 Fraților, vorbesc din perspectivă omenească: până și testamentul unui om, odată confirmat, nimeni nu-l poate anula sau completa.
16 Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice „și semințelor”, ca și cum ar fi mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: „și seminței tale!”, care este Cristos.
17 spun lucrul acesta: Legea, care a venit după patru sute trei zeci de ani, nu poate anula testamentul stabilit mai dinainte de Dumnezeu, ca desființeze astfel promisiunea.
18 Căci, dacă moștenirea s-ar da prin Lege, atunci ea nu s-ar mai baza pe o promisiune. Dar, lui Avraam, Dumnezeu i-a dat-o printr-o promisiune.
19 Atunci, pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din cauza abaterilor, fiind încredințată prin îngeri unui mijlocitor, până când va veni „Sămânța” Căreia i s-a făcut promisiunea.
20 Însă mijlocitorul nu este al unei singure părți, pe când Dumnezeu este Unul!
21 Așadar, este Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care poată da viață, atunci, într-adevăr, dreptatea ar fi venit prin Lege.
22 Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea le fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Cristos.
23 Înainte de venirea credinței, eram întemnițați, ținuți sub paza Legii, până avea fie descoperită credința,
24 așa Legea ne-a fost îndrumător spre Cristos, ca fim îndreptățiți prin credință.
25 Acum, după ce a venit credința, noi nu mai suntem sub acest îndrumător.
26 Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus.
27 Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat cu Cristos.
28 Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici om liber, nici bărbat și nici femeie, căci, în Cristos Isus, toți sunteți una.
29 Iar, dacă sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii.