1Cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Pietrele sfinte stau risipite pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului, altădată prețuiți ca aurul pur, sunt considerați acum ca ulcioarele de lut, lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul ca să-și alăpteze puii! Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă, ca struții deșertului.
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii, fiind uscată de sete. Copiii cer pâine, însă nimeni nu le-o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese zac acum părăsiți pe străzi. Cei crescuți în purpură se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost distrusă într-o clipă, fără a pune mâna cineva pe ea.
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada și mai albi decât laptele. Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele, iar fețele lor erau ca safirul.
8Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea, astfel că nu-i mai recunoști pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei uciși de foamete. Ei se scurg, cad străpunși din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă, și-au fiert copiii cu mâinile lor. Ei le-au slujit drept hrană când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și-a dezlănțuit toată furia, Și-a revărsat mânia. A aprins un foc în Sion, care i-a distrus temeliile.
12Regii pământului n-ar fi crezut, sau vreunul dintre locuitorii lumii, că asupritorul și dușmanul vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui și a nelegiuirilor preoților lui care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi, atât de mânjiți de sânge, încât nimeni nu îndrăznește să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“, se strigă la ei. „Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“ Fugind și rătăcind printre națiuni, acestea spun: „Nu vor mai locui aici!“.
16Domnul Însuși i-a împrăștiat; El nu mai veghează asupra lor. Preoții nu mai sunt respectați, iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră, așteptând zadarnic ajutorul. Ne uitam, din turnurile noastre, după o națiune, dar ea nu ne-a salvat.
18Dușmanii ne luau urma, și nu puteam să ieșim în piețe. Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră, căci ne venise sfârșitul.
19Cei ce ne-au urmărit au fost mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au urmărit pe munți și ne-au pândit în deșert.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre, a fost capturat în gropile lor, el, despre care spuneam: „Vom trăi la umbra lui printre națiuni!“.
21Bucură-te și saltă de veselie, fiică a Edomului, tu, care locuiești în țara Uț! Să știi însă că potirul va trece și pe la tine; te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta a luat sfârșit. El nu-ți va mai prelungi exilul. Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi și îți va scoate la iveală păcatele.