Lamentations 5
1 Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi disprețul nostru!
2 Moștenirea noastră s-a dus la necunoscuți, iar casele noastre – la străini.
3 Am ajuns orfani de tată, iar mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani, iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5 Cei ce ne urmăresc sunt chiar în spatele nostru. Suntem obosiți, dar nu suntem lăsați să ne odihnim.
6 Am dat mâna cu Egiptul și cu Asiria, ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi purtăm pedeapsa pentru nelegiuirea lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi și nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9 Ne câștigăm pâinea riscându-ne viața din cauza sabiei din deșert.
10 Ne arde pielea ca un cuptor, de febra cauzată de foame.
11 Le-au dezonorat pe femei în Sion, și pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Prinții au fost spânzurați de mâinile lor, iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară, iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetății, iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 A încetat bucuria inimii noastre, iar dansul nostru s-a transformat în bocet.
16 A căzut coroana de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leșină inima, iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit; se plimbă șacalii pe el.
19 Doamne, Tu împărățești veșnic. Tronul Tău dăinuie din generație în generație.
20 De ce să ne uiți pentru totdeauna? De ce să ne părăsești pentru atât de multe zile?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem! Dă-ne iarăși zile precum cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?