1Vai, cum s‑a întunecat aurul, cum s‑a schimbat aurul cel curat! Cum s‑au risipit pietrele sfinte pe la colțurile tuturor străzilor!
2Fiii Sionului cei atât de scumpi, care prețuiau cât greutatea lor în aur, sunt priviți acum, vai, ca niște vase de lut făcute de mâinile unui olar!
3Șacalii își apleacă țâța și își alăptează puii, dar fiicele poporului meu sunt nemiloase, ca struții din pustiu.
4Sugarilor li se lipește limba de cerul gurii, de sete; copilașii cer pâine, dar nimeni nu le frânge o bucată.
5Cei ce mâncau bucate alese zac acum sfârșiți pe străzi; cei crescuți în purpură îmbrățișează acum grămada de gunoi!
6Vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost distrusă într‑o clipă, fără a fi atinsă de mână omenească.
7Prinții ei erau mai albi decât neaua, mai curați decât laptele. Trupul le era mai roz decât mărgeanul, iar vinele lor erau de safir.
8Dar acum sunt negri tăciune și nu-i mai recunoști pe stradă; pielea le este întinsă pe oase, scorojită, uscată ca lemnul.
9Mai bună e soarta celor răpuși de sabie decât a celor ce pier de foame, cărora li se scurge viața, străpunși de lipsa roadelor câmpului!
10Mâini de femei pline de duioșie au ajuns să-și fiarbă copiii ca să aibă ele de mâncare, când a venit dezastrul fiicei poporului meu.
11DOMNUL Și‑a vărsat toată urgia, a turnat mânia Lui aprinsă, și a pus în Sion un foc care i-a mistuit temeliile.
12Nu credeau împărații pământului și niciunul din locuitorii lumii că potrivnicul, dușmanul, va intra pe porțile Ierusalimului.
13Toate, din cauza păcatelor profeților săi și a nelegiuirilor preoților săi, care au vărsat în mijlocul cetății sângele celor nevinovați.
14Căpeteniile sale rătăceau pe străzi, cu hainele mânjite de sânge, încât nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15„Necurat! La o parte!”, li se striga. „Da-ți-vă la o parte, nu vă atingeți!” Când fugeau pribegind, se zicea printre neamuri: „Să nu mai locuiască aici!”
16Fața DOMNULUI i‑a împrăștiat: nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei. Preoții nu mai sunt respectați și nimeni nu are milă de bătrâni.
17Ni se împăienjeneau ochii tot așteptând zadarnic ajutor! La postul de veghe așteptam cu nerăbdare un neam care nu ne-a izbăvit.
18Dușmanii ne pândeau pașii, ca să nu mergem în piețele noastre; se apropiase sfârșitul, ni se împliniseră zilele, da, ne venise sfârșitul!
19Cei ce ne urmăreau erau mai iuți decât vulturii cerului: ne‑au vânat pe munți, ne-au pândit în pustiu.
20Unsul DOMNULUI, suflarea vieții noastre, a fost prins în gropile lor; el, despre care ziceam: „Vom trăi la umbra lui printre neamuri.”
21Bucură‑te și veselește-te, fiica Edomului, locuitoarea țării Uț! Dar și la tine va ajunge paharul; și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22Fiica Sionului, pedeapsa ta s-a încheiat: El nu te va mai trimite în exil; dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi vina și îți va da pe față păcatele.