1Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat! Privește și vezi‑ne ocara!
2Moștenirea noastră a trecut la străini, casele noastre, la niște venetici!
3Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve.
4Apa o bem pe argint, iar lemnele le primim pe bani.
5Cu jugul pe grumaz suntem goniți și, când obosim, nu ni se dă odihnă.
6Spre Egipt întindeam mâna, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7Părinții noștri, care au păcătuit, nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.
8Niște sclavi ne stăpânesc, și nimeni nu ne smulge din mâinile lor.
9Cu riscul vieții ne câștigăm pâinea, sub amenințarea sabiei din pustiu.
10Pielea ne arde ca un cuptor de frigurile foametei.
11În Sion au fost siluite femeile, în cetățile lui Iuda, fecioarele.
12Căpeteniile noastre au fost spânzurate de mâini și bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13Flăcăii au fost puși la râșniță și copiii cad sub povara lemnelor.
14Bătrânii nu se mai duc la poartă și tinerii au încetat să mai cânte.
15S‑a dus bucuria inimii noastre, hora ni s-a prefăcut în doliu,
16ne-a căzut coroana de pe cap; vai de noi, căci am păcătuit!
17De aceea ne este inima bolnavă, de aceea ni se întunecă ochii,
18pentru că muntele Sionului este pustiit și vulpile umblă prin el.
19Dar Tu, DOAMNE, în veac vei domni; Tronul Tău va dăinui din neam în neam.
20Oare ne vei uita la nesfârșit și ne vei părăsi pentru totdeauna?
21Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22Să ne fi lepădat Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?