Jonah 3EDCR

1Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit a doua oară lui Iona astfel:

2„Du‑te de îndată la Ninive, cetatea cea mare, și vestește împotriva ei mesajul pe care ți‑l voi spune!”

3Și Iona s‑a dus de îndată la Ninive, după cuvântul DOMNULUI. Și Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.

4Iona și‑a început umblarea prin cetate și a mers cale de o zi, strigând și zicând: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!”

5Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s‑au îmbrăcat în sac, de la cei mai mari până la cei mai mici.

6Vestea a ajuns la împăratul din Ninive; el s‑a ridicat de pe tron, și‑a lăsat deoparte mantia, s‑a acoperit cu un sac și s‑a așezat în cenușă.

7Și a dat de știre în Ninive: „Din porunca împăratului și a mai‑marilor lui: «Oamenii și animalele – vite mari și mici – să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă!

8Ci oamenii și animalele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și de la faptele lui violente!

9Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va întoarce, Se va căi și va pune capăt mâniei Lui aprinse, ca să nu pierim!»”

10Când Dumnezeu a văzut faptele lor – cum se întorseseră de la calea lor cea rea –, S‑a căit de răul pe care zisese că îl va aduce peste ei și nu l‑a mai adus.

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății B

Choose Translation

Switch translation for Jonah 3.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.