1Primul legământ avea și el rânduieli pentru slujbă și un sanctuar pământesc.
2A fost ridicat un cort: în prima încăpere erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru înfățișare. Acesta se chema Locul Sfânt.
3După a doua catapeteasmă se afla o încăpere numită Locul Preasfânt,
4care avea altarul tămâierii, de aur, și Chivotul Legământului, ferecat cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului.
5Deasupra chivotului se aflau heruvimii slavei, care umbreau Capacul Ispășirii, lucruri despre care nu avem acum vreme să vorbim în amănunt.
6Odată pregătite lucrurile acestea astfel, preoții intrau mereu în prima încăpere ca să împlinească slujbele.
7Dar în a doua încăpere intra numai marele‑preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru sine și pentru păcatele din neștiință ale poporului.
8Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că încă nu se arătase calea spre sanctuar, câtă vreme încă stătea în picioare primul cort.
9Acestea erau un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce la desăvârșire conștiința închinătorului.
10Aceste rânduieli exterioare au de‑a face doar cu mâncăruri, băuturi și felurite îmbăieri, fiind rânduite până la vremea îndreptării.
11Dar Hristos, devenit Mare‑Preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână omenească (adică nu face parte din această creație),
12nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său a intrat în sanctuar, o dată pentru totdeauna, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică.
13Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei junci, stropită peste cei întinați, aduc sfințire, spre curățirea trupului,
14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S‑a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința noastră de faptele moarte, ca să‑I slujim Dumnezeului celui viu!
15Tocmai de aceea Isus este Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea suferită pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub primul legământ, cei chemați să capete făgăduința unei moșteniri veșnice.
16Căci oriunde este un testament, trebuie să aibă loc moartea celui ce l‑a făcut.
17Pentru că un testament intră în vigoare după moartea lui, căci n‑are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l‑a făcut.
18De aceea nici primul legământ n‑a fost încheiat fără sânge.
19După ce Moise a rostit înaintea întregului popor toate poruncile, potrivit Legii, a luat sânge de viței și de țapi cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul,
20zicând: Acesta este sângele legământului pe care l‑a poruncit Dumnezeu pentru voi.
21De asemenea, a stropit cu sânge cortul și toate vasele de slujbă.
22După Lege, aproape toate lucrurile sunt curățite cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.
23Era nevoie deci ca reprezentările lucrurilor din ceruri să fie curățite în felul acesta, iar lucrurile cerești însele să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea.
24Căci Hristos n‑a intrat într‑un sanctuar făcut de mâna omului, reprezentare a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25Dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca marele‑preot, care intră în sanctuar an de an cu sânge care nu este al lui,
26fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, El S‑a arătat o singură dată, la sfârșitul veacurilor, ca să înlăture păcatul prin jertfa Sa.
27Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28tot astfel și Hristos, după ce S‑a adus pe Sine jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, dar nu în vederea păcatului, ci pentru cei ce‑L așteaptă, în vederea mântuirii.