1Punctul principal al celor spuse mai sus este că avem un astfel de Mare‑Preot care S‑a așezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri,
2ca slujitor al sanctuarului, al adevăratului cort, pe care l‑a ridicat Domnul, nu un om.
3Orice mare‑preot este rânduit să aducă daruri și jertfe. De aceea, era nevoie ca și El să aducă ceva.
4Dacă ar fi pe pământ, nici n‑ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.
5Ei slujesc o reprezentare și o umbră a sanctuarului ceresc, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când urma să ridice cortul: Ia seama, i s‑a zis, să faci totul după modelul care ți‑a fost arătat pe munte!
6Dimpotrivă, Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor făgăduințe mai bune.
7De altfel, dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, n‑ar mai fi fost nevoie de un al doilea.
8Dar când îi mustră, Dumnezeu zice: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou,
9nu ca legământul pe care l‑am făcut cu părinții lor în ziua când i‑am luat de mână ca să‑i scot din țara Egiptului. Pentru că n‑au rămas în legământul Meu, nici Eu nu M‑am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
10Ci iată legământul pe care‑l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în cugetul lor și le voi scrie în inima lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.
11Și nu va mai învăța nimeni pe semenul său ori pe fratele său zicând: „Cunoaște pe Domnul!”, căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12Pentru că voi fi îndurător cu nelegiuirile lor și de păcatele [și fărădelegile] lor nu‑Mi voi mai aduce aminte.
13Când zice legământ nou, arată că cel dintâi este învechit. Iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.