1Acest Melhisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l‑a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor și l‑a binecuvântat,
2căruia Avraam i‑a dat zeciuială din tot – al cărui nume înseamnă mai întâi „rege al dreptății”, apoi și „rege al Salemului”, adică „rege al păcii” –
3fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănător Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot de‑a pururi.
4Vedeți cât de mare a fost acesta, căruia patriarhul Avraam i‑a dat zeciuială din prada de război!
5Și aceia dintre fiii lui Levi care intră în preoție au poruncă să ia zeciuială de la popor, potrivit Legii, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia sunt ieșiți din coapsele lui Avraam.
6Dar Melhisedec, care nu se trage din ei, a primit zeciuială de la Avraam și l‑a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele.
7Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8Dar într‑un caz primesc zeciuială niște oameni muritori; în celălalt, cineva despre care se mărturisește că trăiește.
9Și, ca să zicem așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care primește zeciuiala,
10căci era încă în coapsele strămoșului său când l‑a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec, și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron?
12Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii.
13Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului,
14căci este limpede că Domnul nostru provine din Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție.
15Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot,
16pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită.
17Fiindcă se mărturisește despre El: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
18Astfel, pe de o parte, se desființează o poruncă anterioară, din cauza neputinței și inutilității ei
19(căci Legea n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ –
21căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis: Domnul a jurat și nu Se va căi: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” –
22în aceeași măsură Isus S‑a făcut garantul unui legământ mai bun.
23Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă.
24Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție netrecătoare
25și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei.
26Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri,
27care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă.
28Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care a fost făcut desăvârșit pe vecie.