Bible

1 De aceea, lăsând în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate, fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă va îngădui Dumnezeu. 4 Căci cei care au fost luminați odată, care au gustat din darul ceresc și s‑au făcut părtași Duhului Sfânt, 5 care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, 6 dar care au căzut în apostazie este cu neputință să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7 Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul. 9 Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat și încă îi ajutați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit, 12 așa încât să nu fiți leneși, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. 13 Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a jurat pe Sine 14 și a zis: Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult. 15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16 Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământul este o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor făgăduinței caracterul nestrămutat al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă înainte, 19 pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20 unde a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.