1Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit în relația cu Dumnezeu, anume să aducă daruri și jertfe pentru păcate.
2El se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este supus slăbiciunii,
3din pricina căreia trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine.
4Dar nimeni nu‑și ia singur cinstea aceasta, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5Tot astfel, nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut.
6După cum și în alt loc zice: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
7El, care în timpul vieții Sale pământești a făcut rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei Sale ),
8a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu.
9Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice,
10căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după rânduiala lui Melhisedec.
11Asupra celor de mai sus avem multe de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi la pricepere.
12Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil.
14Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău.