1Și credința este realitatea lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd.
2Datorită ei au primit cei din vechime o bună mărturie.
3Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că ce se vede n‑a fost făcut din lucruri care se văd.
4Prin credință I‑a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât cea a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este drept, căci Dumnezeu a primit darurile lui; prin ea el încă vorbește, chiar dacă este mort.
5Prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea, și n‑a mai fost de găsit, pentru că l‑a strămutat Dumnezeu, dar înainte de strămutarea lui a primit mărturia că Îi este plăcut lui Dumnezeu.
6Fără credință este cu neputință să‑I fim plăcuți. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce‑L caută.
7Prin credință Noe, înștiințat fiind despre lucruri care încă nu se vedeau și cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin credință a osândit lumea și a ajuns moștenitor al dreptății care se capătă prin credință.
8Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într‑un loc pe care urma să‑l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge.
9Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr‑un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe.
10Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu.
11Prin credință Avraam, deși Sara era stearpă, a primit putere să zămislească în ciuda vârstei trecute, fiindcă L‑a socotit vrednic de încredere pe Cel ce făcuse făgăduința.
12De aceea, dintr‑un singur om, și acela aproape mort, s‑au născut urmași în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe țărmul mării, care nu se poate număra.
13În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; doar le‑au văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ.
14Cei ce vorbesc astfel dau de înțeles că sunt în căutarea unei patrii.
15Dacă le‑ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă.
16Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu‑I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le‑a pregătit o cetate.
17Prin credință l‑a adus Avraam pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduințele, se pregătea să‑l aducă jertfă pe singurul său fiu,
18despre care se spusese: În Isaac sămânța ta va avea un nume.
19Socotea că Dumnezeu poate să‑l învie și din morți, drept care l‑a primit înapoi ca înviat din morți.
20Prin credință i‑a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau cu privire la lucrurile viitoare.
21Prin credință Iacov, când trăgea să moară, i‑a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s‑a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.
22Prin credință Iosif, când i s‑a apropiat sfârșitul, a pomenit de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale.
23Prin credință Moise a fost ascuns trei luni de părinții lui după naștere, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s‑au lăsat înspăimântați de porunca regelui.
24Prin credință Moise, când s‑a făcut mare, n‑a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25ci a ales mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26El socotea că ocara lui Hristos este o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire.
27Prin credință a părăsit Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că era neabătut, ca și când L‑ar fi avut înaintea ochilor pe Cel Nevăzut.
28Prin credință a sărbătorit Paștele și a făcut stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu se atingă de cei întâi născuți ai lor.
29Prin credință au străbătut ei Marea Roșie ca pe uscat, în timp ce egiptenii, când au încercat s‑o treacă, au fost înghițiți.
30Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate șapte zile.
31Prin credință n‑a pierit desfrânata Rahav împreună cu cei care n‑au crezut, căci ea le‑a primit pe iscoade cu bunăvoință.
32Și câte aș mai putea zice, însă nu mi‑ar ajunge vremea dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și profeți!
33Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au închis gurile leilor,
34au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s‑au vindecat de boală, au fost viteji în luptă, au pus pe fugă oștirile străine.
35Femeile i‑au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n‑au vrut să primească izbăvirea și au fost torturați.
36Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță,
37au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți –
38ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului.
39Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor, n‑au primit ce le fusese făgăduit,
40căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.