1De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm stăruitor în cursa care ne stă înainte.
2Să privim țintă la Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria ce Îi era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!
3Luați aminte la Cel care a răbdat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, ca să nu obosiți și să vă descurajați în sufletul vostru!
4Voi încă nu v‑ați împotrivit până la sânge în lupta cu păcatul
5și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii: Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu te descuraja când ești mustrat de El!
6Căci Domnul îl pedepsește pe cel pe care‑l iubește și îl ceartă pe orice fiu pe care‑l primește.
7Îndurați pedeapsa: Dumnezeu Se poartă astfel cu voi fiindcă sunteți fiii Lui! Într‑adevăr, care este fiul pe care nu‑l pedepsește tatăl său?
8Dacă ați fi scutiți de pedeapsa de care toți au parte, ați fi copii nelegitimi, nu fii.
9Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne‑au pedepsit și le‑am dat cinstea cuvenită, nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor, ca să trăim?
10Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum găseau de cuviință, dar Dumnezeu ne pedepsește cu folos, ca să ne facă părtași sfințeniei Sale.
11La început, nicio pedeapsă nu pare motiv de bucurie, ci de întristare; dar mai pe urmă aduce rodul pașnic al dreptății în cei care au trecut prin școala ei.
12De aceea, întăriți mâinile obosite și genunchii slăbănogiți;
13croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca piciorul care șchiopătează să nu se scrântească, ci mai degrabă să fie vindecat!
14Urmăriți pacea cu toți oamenii, precum și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul!
15Vegheați ca nimeni să nu ajungă lipsit de harul lui Dumnezeu; nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea!
16Nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și‑a vândut dreptul de întâi născut!
17Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost respins. N‑a mai fost loc pentru o schimbare, cu toate că o ceruse cu lacrimi.
18Voi nu v‑ați apropiat de un munte care se poate atinge și care era cuprins de foc, nici de întuneric, neguri și furtună,
19nici de sunetul trâmbiței, nici de un glas care vorbea în așa fel, încât cei ce l‑au auzit au cerut să nu li se mai vorbească
20(pentru că nu puteau suporta porunca aceasta: „Și o fiară, dacă se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre.”
21Și atât de înfricoșătoare era priveliștea, încât Moise a zis: „ Sunt îngrozit și tremur”).
22Voi însă v‑ați apropiat de muntele Sionului și de Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare
23și de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți,
24de Isus, Mijlocitorul noului legământ, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25Luați seama ca nu cumva să‑L respingeți pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care s‑au ferit de Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri,
26al cărui glas a clătinat pământul odinioară și care a făgăduit astfel: Voi zgudui încă o dată nu doar pământul, ci și cerul.
27Cuvintele încă o dată arată schimbarea lucrurilor care pot fi clătinate, adică a lucrurilor create, ca să rămână cele de neclătinat.
28De aceea, fiindcă primim o împărăție care nu se clatină, să‑I fim recunoscători lui Dumnezeu și să‑I aducem astfel o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică,
29fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor!