1M‑am întors apoi și m‑am uitat la toate asupririle care se fac sub soare. Câte lacrimi vărsate de cei asupriți, pe care n‑are cine să‑i mângâie! Puterea este în mâna asupritorilor lor, iar pe ei n‑are cine să‑i mângâie!
2Și am găsit că oamenii care au murit deja sunt mai fericiți decât cei care sunt încă în viață.
3Dar mai fericit decât amândoi este cel nenăscut, care n‑a văzut tot răul care se face sub soare.
4Am mai văzut că orice osteneală și orice iscusință la lucru vin din invidia unuia față de altul. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
5Nebunul își încrucișează brațele și ajunge să‑și mănânce propria carne.
6Mai bine o mână plină de odihnă decât doi pumni plini de osteneală și goană după vânt.
7Am mai văzut altă deșertăciune sub soare:
8un om este singur‑singurel, n‑are nici fiu, nici frate, și totuși osteneala lui n‑are sfârșit, ochii nu i se mai satură de bogății și nu‑și zice: „Pentru cine muncesc eu și‑mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este deșertăciune și un mare rău.
9Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor,
10iar dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cel ce cade și nu are pe altul care să‑l ridice!
11Tot așa, dacă se culcă doi împreună, le este cald, dar cum se va încălzi unul singur?
12Și, dacă se ridică cineva asupra unuia, doi pot să‑i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.
13Mai bine un copil sărac și înțelept decât un rege bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat;
14și chiar unul ieșit din temniță poate să domnească, deși s‑a născut sărac în împărăția celui din urmă.
15I‑am văzut pe toți cei vii care umblă sub soare înconjurându‑l pe cel care avea să urmeze după rege.
16Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși, cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.