Ecclesiastes 3
1 Toate își au timpul lor și fiecare lucru de sub cer își are vremea lui.
2 Vreme să te naști și vreme să mori; vreme să sădești și vreme să smulgi cele sădite;
3 vreme să ucizi și vreme să vindeci; vreme să dărâmi și vreme să zidești;
4 vreme să plângi și vreme să râzi; vreme să bocești și vreme să dansezi;
5 vreme să arunci cu pietre și vreme să strângi pietre; vreme să îmbrățișezi și vreme să te ții departe de îmbrățișări;
6 vreme să cauți și vreme să pierzi; vreme să păstrezi și vreme să arunci;
7 vreme să rupi și vreme să coși; vreme să taci și vreme să vorbești;
8 vreme să iubești și vreme să urăști; vreme pentru război și vreme pentru pace.
9 Ce folos are cel ce lucrează de pe urma ostenelii lui?
10 Am văzut la ce îndeletnicire îi supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și veșnicia, fără ca omul să poată cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut‑o Dumnezeu.
12 Atunci am înțeles că oamenii nu au altă fericire decât să se bucure și să trăiască bine în viața lor;
13 dar și faptul că un om mănâncă și bea și are parte de bine în toată osteneala lui este un dar de la Dumnezeu.
14 Am înțeles că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci: la lucrarea Lui nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut. Și Dumnezeu face astfel încât lumea să se teamă de El.
15 Ce este a mai fost și ce va fi a mai fost; și Dumnezeu întoarce iarăși ce a trecut.
16 Am mai văzut încă ceva sub soare: în locul judecății – nedreptatea, și în locul celui nevinovat – vinovatul.
17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu îi va judeca și pe cel bun, și pe cel rău, căci este o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă.”
18 Am zis în inima mea, cu privire la fiii oamenilor: „Dumnezeu îi încearcă și le arată că sunt precum animalele.”
19 Căci soarta omului și a animalului e una singură; amândoi au aceeași soartă: cum moare unul, așa moare și celălalt; amândoi au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic animalul, căci totul este deșertăciune.
20 Toate merg în același loc; toate au fost făcute din țărână și se întorc în țărână.
21 Cine știe dacă suflarea omului se duce în sus și dacă suflarea animalului se duce în jos, în pământ?
22 Am văzut că nu este altceva mai bun decât să se bucure omul de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine‑l va ajuta să vadă ce va fi după el?