Ecclesiastes 5
1 Păzește‑ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie‑te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu știu ce rău fac!
2 Nu te pripi cu gura, iar inima să nu rostească degrabă cuvinte înaintea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este în cer, iar tu, pe pământ; de aceea să spui puține cuvinte.
3 Căci, dacă visul se naște din mulțimea grijilor, glasul nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor.
4 Dacă I‑ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s‑o împlinești, căci Lui nu‑I plac cei fără minte; ce ai jurat, împlinește!
5 Mai bine să nu juri decât să juri și să nu împlinești.
6 Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M‑am pripit”! De ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale?
7 Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea viselor, nu mai puțină este și în mulțimea vorbelor; de aceea teme‑te de Dumnezeu!
8 Când vezi în țară un sărac năpăstuit prin încălcarea judecății și a dreptății, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel mare veghează altul mai mare și peste ei unul mai mare ca toți.
9 Țara are de câștigat în toate când regele se ocupă de ogoare.
10 Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint, și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea. Și aceasta este deșertăciune!
11 Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le papă, și ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?
12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar îmbuibarea bogătașului nu‑l lasă să doarmă.
13 Este un mare rău pe care l‑am văzut sub soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor.
14 Dacă se pierd aceste bogății prin vreo nenorocire și i se naște un fiu, acesta rămâne cu mâinile goale.
15 Cum a ieșit din pântecele mamei sale, așa se va întoarce – gol, cum a venit; nimic nu ia din osteneala lui ca să poată duce cu mâinile lui.
16 Și acesta este un mare rău, anume că se duce așa cum a venit. Și ce folos are el că s‑a trudit în vânt?
17 Ba încă toată viața lui a mâncat pe întuneric și a avut multă durere, grijă și supărare.
18 Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul ostenelii cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui date de Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
19 Dar, dacă Dumnezeu i‑a dat cuiva avere și bogății și i‑a îngăduit să mănânce din ele, să‑și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul ostenelii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
20 Așa că nu‑i vine în minte scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.