Acts 27
1 După ce s‑a luat hotărârea să plecăm pe mare în Italia, Pavel și alți câțiva întemnițați au fost predați în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta.
2 Ne‑am îmbarcat pe o corabie de la Adramitis, care urma să navigheze de‑a lungul coastei Asiei, și am ieșit în larg. Cu noi era și Aristarh, un macedonean din Tesalonic.
3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, care îl trata pe Pavel cu omenie, i‑a îngăduit să meargă la prieteni ca să primească îngrijiri.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5 După ce am străbătut marea prin dreptul Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, în Licia.
6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria care mergea spre Italia și ne‑a urcat în ea.
7 Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu aproape de Cnidos; fiindcă vântul potrivnic nu contenea, am plutit la adăpostul insulei Creta, pe lângă Salmone.
8 Am trecut anevoie pe lângă ea și am ajuns într‑un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasaia.
9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare devenea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și postul. De aceea, Pavel le ‑a dat un sfat,
10 zicând: „Oameni buni, după cum văd eu, călătoria va fi cu vătămare și cu multă pagubă nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.”
11 Dar centurionul s‑a încrezut mai mult în căpitan și în proprietarul corabiei decât în spusele lui Pavel.
12 Și fiindcă limanul nu era prielnic pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pentru ca, dacă va fi cu putință, să ajungă să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, cu vedere spre nord‑vest și sud‑vest.
13 Începuse să sufle ușor vântul din sud și, crezând că pot ajunge la țintă, au ridicat ancorele și s‑au ținut de coasta Cretei.
14 Dar nu după multă vreme, s‑a dezlănțuit asupra insulei un vânt aducător de furtună, numit Eurachilon.
15 Deoarece corabia a fost învăluită și n‑a mai putut ține piept vântului, ne‑am lăsat purtați în derivă.
16 Trecând repede la adăpostul unei insule numite Cauda, abia am putut să legăm strâns barca de salvare.
17 După ce au ridicat‑o, au folosit funii pentru a încinge corabia pe dedesubt și, de teamă să nu eșueze spre Sirtis, au coborât pânzele și s‑au lăsat duși de vânt.
18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce încărcătura peste bord,
19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor și uneltele corabiei.
20 Soarele și stelele nu s‑au văzut mai multe zile, iar furtuna care ne împresura era așa de cumplită, încât pierduserăm orice speranță de scăpare.
21 Fiindcă nu mâncaseră de multă vreme, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat cu corabia din Creta, și ați fi fost scutiți de această vătămare și de pagube.
22 Acum, vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că nu se va pierde nicio viață, ci numai corabia.
23 Un înger al Dumnezeului căruia Îi aparțin și pe care‑L slujesc mi s‑a arătat azi‑noapte
24 și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să te înfățișezi înaintea cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce călătoresc împreună cu tine.»
25 De aceea, oameni buni, prindeți curaj, căci am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus!
26 Dar trebuie să dăm peste o insulă.”
27 În a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, corăbierii au bănuit că pământul este aproape.
28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.
29 De teamă să nu eșueze în locuri stâncoase, au lăsat patru ancore la pupa și se rugau să se facă ziuă.
30 Dar cum corăbierii încercau să fugă de pe corabie și coborau barca de salvare la apă, pe motiv că trebuie să lase în jos ancorele de la proră,
31 Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!”
32 Atunci, soldații au tăiat funiile bărcii și au lăsat‑o să cadă.
33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când vegheați fără încetare și n‑ați mâncat nimic.
34 De aceea, vă îndemn să mâncați, căci lucrul acesta este pentru salvarea voastră, și niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.”
35 După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce.
36 Atunci, toți au prins curaj și au mâncat și ei.
37 În corabie eram în total două sute șaptezeci și șase de suflete.
38 După ce s‑au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare.
39 Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut ținutul, dar au zărit un golf care avea țărmul nisipos și au hotărât să îndrepte corabia într‑acolo, dacă era cu putință.
40 Au tăiat ancorele și le‑au dat drumul în mare; au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat pânza din față în bătaia vântului și s‑au îndreptat spre țărm.
41 Au dat însă peste un banc de nisip și corabia s‑a împotmolit; în vreme ce prora s‑a înțepenit în nisip și a rămas nemișcată, pupa a început să se sfărâme sub loviturile valurilor.
42 Soldații aveau de gând să‑i omoare pe întemnițați, ca să nu scape vreunul înot.
43 Centurionul însă, care voia să‑l salveze pe Pavel, le‑a împiedicat planul. A poruncit ca cei ce pot înota să sară primii peste bord și să se îndrepte spre țărm,
44 iar ceilalți să scape cum pot: unii pe scânduri, iar alții pe bucăți de corabie. Așa s‑a făcut că au ajuns toți teferi la țărm.