Acts 28
1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că insula se numea Malta.
2 Barbarii ne‑au arătat o bunăvoință neobișnuită; au aprins un foc și ne‑au primit pe toți, căci începuse să plouă și era frig.
3 Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, când a pus‑o pe foc, o viperă a ieșit din cauza căldurii și s‑a prins de mâna lui.
4 Barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, au zis unii către alții: „Fără îndoială că omul acesta este un ucigaș, căci, deși a scăpat teafăr din mare, Dreptatea nu‑i îngăduie să trăiască.”
5 Pavel a scuturat jivina în foc și n‑a pățit nimic,
6 deși ei așteptau să se umfle sau să cadă pe dată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic rău, și‑au schimbat părerea și ziceau că este un zeu.
7 În împrejurimi erau moșiile mai‑marelui insulei, numit Publius. El ne‑a primit și ne‑a găzduit cu multă omenie trei zile.
8 Tatăl lui Publius zăcea cuprins de febră și dizenterie. Pavel a mers la el, s‑a rugat, și‑a pus mâinile peste el și l‑a vindecat.
9 Atunci au început să vină și ceilalți bolnavi de pe insulă și au fost vindecați.
10 Ne‑au arătat multă cinste și, la îmbarcarea noastră, ne‑au dat tot ce aveam nevoie.
11 După trei luni, am plecat cu o corabie venită din Alexandria care iernase pe insulă și care purta semnul Dioscurilor.
12 Am ajuns la Siracuza, unde am rămas trei zile.
13 De acolo, am ridicat ancora și am ajuns la Regium. Fiindcă a doua zi a început să bată vântul din sud, după două zile am ajuns la Puteoli,
14 unde i‑am întâlnit pe câțiva frați, care ne‑au rugat să rămânem cu ei șapte zile. Și astfel am ajuns la Roma.
15 Acolo, frații care auziseră despre noi au venit în întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius și până la Trei Taverne. Văzându‑i, Pavel I‑a mulțumit lui Dumnezeu și s‑a îmbărbătat.
16 Când am ajuns la Roma, [centurionul i‑a predat pe întemnițați prefectului gărzilor pretoriene, iar] lui Pavel i s‑a îngăduit să locuiască separat, cu un soldat care‑l păzea.
17 După trei zile, Pavel i‑a chemat pe mai‑marii iudeilor și, după ce s‑au adunat, le‑a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva poporului sau obiceiurilor noastre strămoșești, în Ierusalim am fost predat romanilor și pus în lanțuri.
18 După ce m‑au cercetat, ei voiau să‑mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină de moarte.
19 Dar iudeii s‑au împotrivit și am fost nevoit să fac apel la cezar, dar nu fiindcă aș fi avut de gând să‑mi învinuiesc neamul.
20 De aceea v‑am chemat să vă văd și să vorbim, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.”
21 Ei i‑au răspuns: „Noi n‑am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și nici n‑a venit vreun frate care să ne anunțe sau să spună ceva rău despre tine.
22 Dar am vrea să auzim de la tine ce gândești, deoarece știm că gruparea aceasta pretutindeni stârnește împotrivire.”
23 Au hotărât cu el o zi și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le‑a dat lămuriri și mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu încercând, de dimineața până seara, să‑i convingă cu privire la Isus pe baza Legii lui Moise și a Profeților.
24 Unii s‑au lăsat înduplecați de spusele lui, dar alții n‑au crezut.
25 Fiindcă s‑au iscat neînțelegeri între ei, au plecat, iar Pavel le‑a mai zis doar atât: „Bine a zis Duhul Sfânt despre părinții voștri prin profetul Isaia,
26 când a spus: Du‑te la poporul acesta și spune‑i: «De auzit veți auzi, și nu veți înțelege; de privit veți privi, și nu veți vedea.
27 Căci inima acestui popor s‑a împietrit; cu urechile greu au auzit, iar ochii și i‑au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă la Mine ca să‑i vindec.»
28 Să știți că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu le‑a fost trimisă neamurilor și ele vor asculta.”
29 [După ce le‑a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat purtând discuții aprinse unii cu alții.]
30 Pavel a rămas doi ani într‑o casă închiriată și îi primea pe toți cei care veneau la el.
31 Propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și‑i învăța pe oameni despre Domnul Isus Hristos cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică.