1În acea zi, casei pe care David în stăpânire-o are, Și celor care se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Li se deschide un izvor. Acel izvor al tuturor, Pentru păcat are să fie, Dar și pentru necurăție.
2Iată ce-a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „În ziua ‘ceea, Eu voiesc, Din toată țara să-i stârpesc Pe idoli, căci de peste fire, Voi șterge a lor amintire. Prorocii mincinoși din țară, Am să îi scot atunci afară. De-asemeni, duhul necurat, Din țară, fi-va alungat.
3Și dacă întâmpla-se-va Că proroci-va cineva, Chiar tatăl și cu mama lui Îi vor vorbi prorocului, Spunându-i: „Nu ai să trăiești, Căci cutezat-ai să mințești În Numele Domnului Sfânt!” Atunci, cei cari părinți îi sânt Au să-l străpungă, când vorbește, Tocmai când omul prorocește
4Când acea zi are să vie, Plini de rușine au să fie Prorocii, pentru visul lor Împărtășit către popor. Manta de păr, n-au să-și mai ia Ca să se înfășoare-n ea, Să meargă-apoi să prorocească, Pe oameni ca să îi mințească.
5Atunci, toți zice-vor, pe loc: „Eu sunt plugar, nu sunt proroc, Pentru că fost-am cumpărat De pe când, tânăr, m-am aflat!”
6Dar dacă întâmpla-se-va Să îl întrebe cineva: „De unde vin aste răni toate Care, pe mâini îți sunt aflate?”, El va răspunde: „Le-am primit Atuncea când am locuit În casa celor ce ziceau Că dragoste îmi arătau.”
7„Sabie scoală, îți spun Eu, Peste cel ce-i păstor al Meu Și-asupra omului vădit Că-Mi e tovarăș!” – a grăit Cel care-i Domn al oștilor. „Lovește-l numai pe păstor, Căci oile se risipesc! Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc, Către cei mici. Iată, în țară,
8Două treimi ajung să piară. Doar o treime va putea, Pe urmă, a mai rămânea.
9Astă treime, la un loc O strâng și-o curățesc prin foc, Asemenea aurului, Precum și a argintului. Ea va chema Numele Meu Și-o să asculte ce spun Eu. Eu le voi zice, tuturor: „Acesta e al Meu popor!”, Iar ei vor zice, tot mereu, „Domnul ne este Dumnezeu!”