1Lui Rut, Naomi i-a vorbit: „Copila mea, aș fi dorit Să-ți dau un loc, să fii iubită, Unde să poți fi fericită.
2Boaz ni-e rudă – ai aflat, Căci cu-ale lui slugi, ai lucrat. La noapte, în aria lui, La vânturarea orzului, El va veni. Iată ce faci:
3Te speli, te ungi și-apoi te-mbraci Cu ce-ai mai bun. Te pregătești Și către arie pornești. Ai grijă să nu fii văzută! Să nu te faci, lui, cunoscută, Până nu vor fi terminat Toți, de băut și de mâncat.
4Când se va duce la culcare, Să-ți însemnezi locul în care Culca-se-va. Când l-ai simțit Că în sfârșit a adormit, Tiptil, la el, te furișezi Și la picioare-i te așezi: Ușor, ai să le dezvelești, Iar apoi stai și te-odihnești, Pentru că el – a doua zi – Văzându-te, când s-o trezi, Are să-ți spună ce să faci. Tu să-l asculți doar, și să taci.”
5Rut, soacrei sale, i-a promis: „Voi face tot, precum mi-ai zis!”
6Apoi, la arie, s-a dus, Făcând ceea ce i s-a spus.
7Boaz, cu-ai săi, a chefuit Și inima și-a veselit. Rut, răbdătoare, a vegheat, Iar când s-a dus de s-a culcat Lângă un stog și-a adormit, Picioarele i-a dezvelit, Lungindu-se-apoi, ușurel,
8Lângă Boaz. Când, din somn, el, La miezul nopții, s-a trezit, S-a-nspăimântat, căci a zărit Femeia care s-a culcat Chiar lângă el. A întrebat,
9Uimit atunci, de ce-a văzut: „Cine ești tu?” „Eu? Eu sunt Rut, A ta supusă slujitoare. Tu ai drept de răscumpărare – De-aceea am venit la tine. Întinde-ți haina peste mine – Peste-a ta slugă prea plecată!”
10El zise: „Binecuvântată Să fii copilă, tot mereu, De către Bunul Dumnezeu! Fapta de-acuma a vorbit Și astfel, a mărturisit Mai mult ca orice, pentru tine – Nu ai voit, calea, a ține, Celor m-ai tineri; n-ai cătat Nici pe sărac, nici pe bogat.
11De-aceea, vreau a nu te teme, Fiindcă din această vreme, Fac tot ce spui. Tu ești privită, De-ntreaga obște, drept cinstită.
12Am dreptul de răscumpărare, Dar și-altcineva îl mai are – O rudă mai apropiată: Poți fi, de ea, răscumpărată.
13Acum însă, rămâi la mine. În zori, am să-i vorbesc, de tine, Și voi vedea ce planuri are, Privind a ta răscumpărare. De nu vrea, te răscumpăr eu! – Îți spun, pe viul Dumnezeu!”
14Rut a primit a lui povață, Rămânând până dimineață. În zori, Boaz i-a poruncit: „Să nu se afle că-ai dormit Aici, azi noapte! Nimenea – Că fost-ai în aria mea – Nu vreau să știe, nicidecum!
15Du-te și-adu-mi mantaua-acum. Așa. Ține-o întinsă bine, Căci eu, un dar am, pentru tine.” Șase măsuri de orz i-a dat. Rut, în manta, le-a-nfășurat
16Și către casă a pornit-o. Intrând, Naomi a simțit-o Și-a întrebat: „Rut? Rut, tu ești?” „Eu sunt!”, Rut zise, „Ți-aduc vești!” În urmă, i-a istorisit Tot ce-a făcut. Când a sfârșit,
17Luă mantaua ce-o aduse Și lângă soacra ei, o puse, Zicând: „Iată ce-am căpătat! Șase măsuri de orz mi-a dat Boaz, spunându-mi: „În manta, Pune-l și du-l, la soacra ta.”
18Naomi-a zis: „Fii liniștită, Până când fi-vei lămurită, De felul cum va fi sfârșit Lucrul acesta. Negreșit, Boaz, tihnă, nu va avea, Până atunci când va putea Ca acest lucru să-l sfârșească – Chiar azi, poate-o să reușească.”