Romans 5
1 „Dacă neprihăniți, suntem Noi, prin credință-acum, avem Pace, mereu, cu Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
2 De-aceea, noi Îi datorăm, Acuma, faptul că ne-aflăm, Doar prin credință așadar, Intrați în starea cea de har, În cari ne bucurăm, mereu, Nădăjduind în Dumnezeu, La arătarea slavei Sale.
3 Ba mai mult, am găsit cu cale, Că-i bine să ne bucurăm, Chiar și atunci când înfruntăm Necazurile, căci noi știm Că, prin acestea, dobândim, Răbdarea cea de trebuință,
4 Care ne-aduce biruință, Când ne aflăm în încercare; Iar biruința, când apare, E, de nădejde, însoțită.
5 Nădejdea, astfel întărită, Nu ne înșeală, niciodată, Pentru că-n noi a fost turnată Iubirea, de la Dumnezeu, Pe care o purtăm, mereu, În încercări, pe-acest pământ, În inimă, prin Duhul Sfânt.
6 Căci iată, când pierduți eram – Și când putere nu aveam – Hristos, la vremea cuvenită, A adus plata potrivită, Murind, spre a fi izbăviți Cei care sunt nelegiuiți.
7 Pentru un om neprihănit, Cu greu, poate, s-ar fi găsit Un om, în stare ca să moară, Însă, se poate, bunăoară, Să spun că s-ar găsi, cumva, Să se jertfească cineva, Pentru un om, pentru cel care, Drept binefăcător, îl are.
8 Dar Dumnezeul nostru, iată, Față de noi, că Își arată Dragostea Lui, prin ce-a făcut. Pe când noi, încă, am zăcut În starea noastră de păcat, Iisus Hristos fusese dat, Să se jertfească, pentru noi.
9 Cu-atât mai mult, să știți apoi, Că dacă suntem socotiți, Acum, cu toți, neprihăniți, Prin al Său sânge, tot prin El, Noi, mântuiți, vom fi astfel, De a lui Dumnezeu mânie, Care e gata ca să vie.
10 Dacă pe când pierduți eram Și drept vrăjmași ne socoteam, Cu Dumnezeu, ne-am împăcat Prin al Său Fiu, care Și-a dat Viața, drept jertfă, pentru noi, Cu-atât mai mult, să credeți voi, Acuma dar, dragii mei frați, Că dacă suntem împăcați Cu El, vom fi și mântuiți, Prin voia Lui – așa să știți!
11 Și nu numai atât, dar noi Ne bucurăm, mereu, apoi, În Dumnezeul Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Adică prin Acel, prin care, Noi căpătat-am împăcare.”
12 „De-aceea, printr-un om anume, Păcatul a intrat în lume Și astfel – prin acest păcat – Moartea, în lume, a intrat. Moartea aceasta, fraților, S-a-ntins asupra tuturor Și, peste toți, a stăpânit Fiindcă au păcătuit…
13 (Păcatul – să luați aminte – Era, în lume, înainte De a fi dată astă Lege, Însă acesta, se-nțelege, Că-n seamă nu a fost ținut, Cât timp, legea n-a apărut.
14 Dar totuși, moartea a domnit – De la Adam – și-a stăpânit Până la Moise, peste cei Care-au păcătuit; dar ei N-au săvârșit nici o călcare A Legii – asemănătoare Cu-a lui Adam – cari se vădește Icoana ce pre-nchipuiește, În arătarea ei deplină, Pe Cel care avea să vină.
15 Însă, cu darul arătat A fi fără de plată dat, Nu e la fel – fără-ndoială – Precum era cu-acea greșeală. Căci dacă unul a greșit Și-n urmă moartea i-a lovit Pe oamenii cei mulți apoi, Cu-atât mai mult, azi, pentru noi, Chiar Dumnezeu, prin al Său har, Ne-a adus, tuturor, un dar, Pe care – trebuie știut – Că printr-un om, ni l-a făcut – Dat din belșug și generos – Adică prin Iisus Hristos.
16 Darul acesta n-a venit Prin cel ce a păcătuit; Căci judecata, împlinită – Cari pentru mulți a fost rostită – Adus-a doar osândă, iată. Însă, acest dar, fără plată, Venit cu multe osteneli, Urmare a multor greșeli, Aduce-o hotărâre care Împarte, din belșug, iertare.
17 Deci, dacă unul a greșit, Iar moartea-n lume a domnit Prin el – adică prin greșeală – Cu mult mai mult – fără-ndoială – Acuma, cei care primesc Harul și darul cel ceresc Cari vine peste-ntreaga fire Și e chemat neprihănire, Au să domnească-n viața lor Prin unul singur – fraților – Care, așa cum v-am mai spus, Este numit Hristos Iisus!)
18 …Deci dacă, fără îndoială, Doar printr-o singură greșeală, O grea osândă a venit Și pe tot omul l-a lovit, Acuma, iată că apare O hotărâre de iertare, Dată pentru întreaga fire, Ce va-mpărți neprihănire, Pentru toți oamenii. Prin ea, Cu toții, viață, vom avea,
19 Căci după cum s-a întâmplat Atuncea când n-a ascultat Un singur om – iar pentru el Ajuns-au păcătoși, astfel, Cei mulți – acum, de-asemenea, Prin ascultarea unuia, Cei mulți găsiți vor fi plăcuți, Neprihăniți fiind făcuți.
20 Atunci când Legea a venit, Prin ea, greșeala s-a-nmulțit. Unde-i păcat mult, să știți dar, Precum că este mai mult har;
21 Căci după cum acest păcat A stăpânit și moarte-a dat, O să supună toată firea Și harul, dând neprihănirea Cari, viață – veșnic – a adus, Prin Domnul nost’ Hristos Iisus.”