Romans 6
1 „Deci, ce vom zice, așadar? Ca să ne crească acest har – Adică să îl înmulțim – Trebuie să păcătuim?
2 Nu, nicidecum, căci – negreșit – Dacă, acuma, am murit Față de ăst păcat, voim, Tot în păcate, să trăim?
3 Dar, oare, nu cunoașteți voi, Că toți aceia dintre noi, Care-n Hristos am căpătat Acel botez, ne-am botezat – De fapt – în moartea Domnului?
4 Deci, prin botezu-n moartea Lui, Atunci când fost-am botezați, Cu El – odată – îngropați, Ne-am pomenit a fi și noi; Căci după cum Hristos apoi, Prin slava Tatălui Cel Sfânt, A înviat și, din mormânt, Afară-n urmă a ieșit, La rândul nostru – negreșit – Și noi trăim o viață nouă.
5 Iată, vă spun, acuma, vouă, Că dacă am ajuns la fel – Să fim asemenea cu El – Prin moartea asemănătoare, La fel vom fi-ncontinuare – Deci una – printr-o înviere Care, asemeni Lui, se cere.
6 Prea bine cred că știți și voi, Precum că omul vechi, din noi, Cu El – odată – nevoit Era, să fie răstignit, Ca ăst trup, al păcatului, Să fie, de puterea lui, În felu-acesta, dezbrăcat, Să nu mai fim robi, sub păcat.
7 Căci omul care a murit, De drept, acela-i izbăvit, De-al său păcat. Aflați dar voi,
8 Că dacă, cu Hristos, și noi Știm că deodată am murit, Credem atuncea, negreșit, Că și cu viața e la fel Și vom trăi, mereu, cu El,
9 Căci știm cum că Hristosul care A călcat moartea în picioare – Atuncea când a înviat – N-o să mai moară, niciodat’ – Moartea nemaiputând, astfel, Să stăpânească, peste El.
10 Prin felu-n care a murit, Pentru păcat, El a plătit Odată pentru totdeauna; Iar dacă știți aceasta una, Pricepeți dar, că El, mereu, Trăiește pentru Dumnezeu.
11 Deci, față de păcat – și voi – Morți, să vă socotiți apoi, Și vii, doar pentru Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
12 Astfel, păcatul – fraților – În trupul vostru muritor, Să nu mai dormiteze-acum; Să nu călcați pe al său drum. De-al său îndemn, să n-ascultați, Iar poftele, să nu-i urmați.
13 Nu dați în stăpânirea lui – Adică-n a păcatului – Nicicând, a voastre mădulare, Pe cari, al vostru trup le are, S-ajungă – împotriva firii – Unelte-ale nelegiuirii. Ci dăruiți-vă, mereu – Voi înșivă – lui Dumnezeu, Drept vii, din morți, precum erați. Deci voi, lui Dumnezeu le dați Pe ale voastre mădulare, Spre a fi, astfel, fiecare, Unelte de neprihănire.
14 Iată, vă dau, acum, de știre, Cum că păcatul n-o să poată, Drept robi, ca să vă mai socoată, Căci, peste voi, nu stăpânește, Fiindcă nu se mai găsește Nimeni, din voi, sub Lege dar, Pentru că toți sunteți sub har.”
15 „Însă acuma, ce urmează? Să tot greșim, căci nu contează, Pentru că nu suntem sub Lege, Ci stăm sub har? Se înțelege, Că nu putem să ne gândim Că-i voie să păcătuim.
16 Nu știți că dacă robi vă dați Cuiva, ca să îl ascultați, Sunteți robiți de-acela care Are a voastră ascultare – Fie că este un păcat Care spre moarte-i îndreptat, Fie că-i vorba de-o pornire Cari duce la neprihănire?
17 Aceste toate fiind spuse, Vor trebui a fi aduse, Din partea voastră, tot mereu, Doar mulțumiri, lui Dumnezeu: Când robi ați fost voi, în păcat, El va făcut de-ați ascultat, În inimi, de dreptarul care Această-nvățătură-l are, Pe care voi ați auzit-o Și-n urmă, iată, ați primit-o.
18 Acuma, trebuie să știți Că dacă fost-ați izbăviți De sub păcat, robi – ați văzut – Neprihănirii, v-ați făcut.
19 În felul vostru, omenesc, Eu am dorit să vă vorbesc, Din pricină că fiecare, O fire pământească, are. Așa precum voi ați făcut – În vremea care a trecut – Din ale voastre mădulare, Niște unelte – roabe – care Slujeau necurățiilor, Precum și făr’delegilor – Încât, apoi, v-ați pomenit Că făr’delegi ați săvârșit – La fel, acuma, fiecare, Din ale sale mădulare, Să facă roabe destinate A fi neprihănirii date, Ca la sfințirea voastră, voi S-ajungeți, în ăst fel, apoi!
20 Să știți, când față de păcat, Drept robi, cu toții, v-ați aflat, Slobozi – după a voastră fire – Voi, față de neprihănire, Erați, atuncea, socotiți.
21 Și ce-ați făcut? Vă amintiți? Ce roade ați adus? Ei bine, Roade de cari vă e rușine, Pentru că știe fiecare Că toate lucrurile care, La început, le-ați săvârșit, Au plată, moartea, la sfârșit.
22 Acuma dar, când vă găsiți, De tot păcatul, izbăviți – Și ați ajuns a fi, mereu, Robi numai pentru Dumnezeu – Ați dobândit – ca rod – sfințirea Și-apoi, în urmă, nemurirea, Căci viața cea vremelnică Se varsă-n viața veșnică.
23 Iată că moartea e lăsată, Pentru păcat, a fi drept plată. Însă, acum, darul pe care, Pentru noi, Dumnezeu îl are, E viața veșnică – v-am spus – În Domnul nost’, Hristos Iisus.”