Romans 14
1 „Bine-l primiți – cu-ngăduință – Pe cel cari slab e, în credință. La vorbă, să nu vă lungiți, Despre păreri de care știți Că-s îndoielnice vădite, Ci trebuie-a fi ocolite.
2 Unul va crede că, de toate – Ca să mănânce – de vrea, poate. Un altul cari slab se vădește, Doar cu verdețuri se hrănește.
3 Cel ce mănâncă, nu-ndrăznească Pe altul să-l disprețuiască, Dacă acela nu mănâncă. De-asemenea, oprit e, încă, Acela care n-a mâncat, Ca să îl judece de-ndat’, Pe celălalt, căci – negreșit – De Dumnezeu, a fost primit.
4 Cine ești tu, spre a putea Să judeci, robul altuia? Dacă rămâne în picioare, Sau dacă pică – frățioare – Nu-i treaba ta – nu-i robul tău; Treabă-i pentru stăpânul său. Dar totuși, iată că el are Ca să rămână în picioare – Căci Dumnezeu are putere, Și îi va da, după plăcere, Tăria, pentru a putea Ca, în picioare, el să stea.
5 O zi, anume e văzută – De unul – și-ntr-un fel, ținută. Dar altul – diferit de el – Ia, toate zilele, la fel. În mintea sa dar, fiecare S-aibă deplină-ncredințare.
6 Acelui om cărui îi place, Ca între zile, de a face Deosebiri, să știți că el, Doar pentru Domnul face-astfel. Iar cu acel care, din fire, Nu face vreo deosebire A zilelor, este la fel: Nu face, pentru Domnul, el. Cine mănâncă, tot mereu, Mănâncă pentru Dumnezeu, Căci Îi aduce mulțumire. De-asemenea, vă dau de știre Precum că și acela care S-a abținut de la mâncare, Tot pentru Domnul n-a mâncat. Prin felu-n care-a procedat, Lui Dumnezeu, I-a mulțumit.
7 Într-adevăr, e dovedit Că nimeni dintre voi – știu bine – Că nu trăiește pentru sine, Iar pentru sine, negreșit, Nimeni, nicicând, nu a murit.
8 Căci, pentru Dumnezeu, trăim Și-asemeni, pentru El, murim. Chiar dacă-n viață suntem noi Sau chiar dacă murim apoi, Să spunem – siguri – noi putem, Cum că ai Domnului, suntem.
9 Iată, Hristosul – negreșit – Pentru aceasta a murit Și-apoi, în urmă, a-nviat; Căci doar așa a căpătat Putere, peste-ntreaga fire, Ca să îi aibă-n stăpânire Pe toți cei vii, de pe pământ, Dar și pe cei care morți sânt.
10 Dar pentru ce – te întreb eu – Îți judeci fratele, mereu? Sau pentru ce-l disprețuiești, Pe frate’ tău? Să te gândești Că toți avem a merge-odată, La scaunul de judecată, Al lui Hristos, precum s-a zis
11 Și cum e, în Scriptură, scris: „Mă jur, acum, pe viața Mea, Că orice om va-ngenunchea ‘Nainte-Mi” – zice Dumnezeu – „Și toți Mă vor slăvi, mereu.”
12 Deci, fiecare dintre noi, Seamă are să dea, apoi – De sine însuși – Domnului, Când va ședea în fața Lui.”
13 „Deci haideți ca să încercăm, Pe alții, să nu-i judecăm. Mai bine e, dragii mei frați, Ca voi, atenți, să judecați, Mereu, ceea ce săvârșiți Voi înșivă, ca să nu fiți O piatră pentru poticnire – Prilejul de păcătuire – Pentru al vostru frate, care Nu este ca și voi de tare.
14 Eu știu – și sunt încredințat – Cum că nimic nu-i necurat, În sine, în Hristos Iisus. Deci, din acest motiv, am spus: E necurat lucrul acel, Doar pentru cine crede-astfel.
15 Dar săvârșești un lucru rău, Când îi aduci, fratelui tău, Atât de multă întristare, Pornind doar de la o mâncare. Prin acest lucru, dovedești, Că-n dragoste, tu nu mai ești! Nu-l nimici – te rog frumos – Pe-acela pentru cari, Hristos – Cum știi prea bine – a murit, Prin ceea ce tu ai gătit!
16 Nu faceți ca al vostru „bine”, „Rău”, pentru alții, a se ține.
17 Împărăția – vă spun eu – Cari este a lui Dumnezeu, Nu e-n mâncări și băutură. În Ea găsești, făr’ de măsură, Neprihănirea ce te-mbie, Pacea și multă bucurie. Să știți că toate-acestea sânt Aflate doar în Duhul Sfânt.
18 Cel cari, în acest fel – frumos – O să-L slujească pe Hristos, Plăcut este, de Dumnezeu, Iar oameni-l cinstesc mereu.
19 Așadar, voi să încercați, Neîncetat, ca să umblați, Doar după lucrurile care Dau pacea, cu îndestulare, Și care au să se vădească Precum că pot să ne zidească.
20 Nu nimici – te rog dar, eu – Un lucru al lui Dumnezeu, Pentru acea simplă mâncare! La drept vorbind – știu – fiecare Din aste lucruri, sunt curate. Totuși, atuncea când un frate, Văzându-mă că am mâncat Din ele, s-a împiedicat, Acestea – pentru a lui fire – Prilej vor fi, de poticnire. În mijloc de cădere are Să se prefacă-acea mâncare, Și-atuncea – pentru frate’ tău – Aceasta este ceva rău.
21 E bine, carne – dacă vrei – Să nu mănânci, și să nu bei Nici vinuri, ci să te ferești Și, ne-ncetat, să te păzești De orice lucru care, rău, Este văzut, de frate’ tău, Fiind prilej de poticnire, Sau de cădere, ori slăbire.
22 Încredințarea ta, să știi, Doar pentru tine, să o ții, Ca să ți-o știe Dumnezeu. Ferice zic, va fi, mereu, De-acel cari nu se osândește În ceea ce „bine” găsește.
23 Însă, cel care s-a-ndoit – Și a mâncat – e osândit, Căci el, nu din încredințare, Mănâncă, din acea mâncare. Vă spun dar, să se știe bine, Că tot ceea ce nu ne vine Dintr-o încredere, luat Are să fie, drept păcat.”