Romans 13
1 „Supuși dar, stăpânirilor, Să fiți, mereu, voi, fraților, Căci nici o stăpânire nu-i Fără de voia Domnului. Deci, stăpânirile ce sânt, Pe fața-ntregului pământ, Sunt rânduite, tot mereu, Numai de către Dumnezeu.
2 Acela cari se-mpotrivește La stăpâniri, se dovedește A fi-mpotriva Domnului, Precum și-a rânduielii Lui. Iar cel care s-a-mpotrivit, Are să fie osândit.
3 Toți dregătorii, de știut Este, că nu sunt de temut, Pentru o faptă săvârșită, Care drept bună-i dovedită. Nu vrei să ai vreo tresărire, De frică, pentru stăpânire? Fă binele și-atuncea ea, Doar laude, o să îți dea.
4 Să știi că orice dregător Este un simplu slujitor Al Domnului, pus, pentru tine – Adică pentru al tău bine. Dacă faci rău, de bună seamă, Tu trebuie ca să ai teamă, Căci nu degeaba – vei vedea – Că el își poartă sabia. El este-n slujba Domnului, Iar printre sarcinile lui, Se află și cea cari impune Că trebuie să Îl răzbune Și, de asemeni, pedepsește Pe cel ce, rele, săvârșește.
5 De-aceea, trebuie să știți, Neîncetat, supuși să fiți, Nu pentru că sunteți speriați Dacă pedeapsă căpătați, Ci numai din îndemnul care Al vostru cuget doar, îl are.
6 Tot din acest motiv, să știți Și dările, să le plătiți, Căci iată, niște slujitori Sunt toți cei care-s dregători – În slujba Domnului aflați – Și care fost-au așezați, Să împlinească, necurmat, Slujba ce li s-a-ncredințat.
7 Deci fraților, mereu, să dați – La toți – ceea ce datorați: Cui datorați birul, să știți Că trebuie să îi plătiți; La cel ce vamă-i datorați, Vamă va trebui să-i dați; Cui frica-i datorați apoi, Frică să știți să îi dați voi; Iar dacă cinste-i datorați, Atuncea cinste să îi dați.”
8 „De-aceea, iată sfatul meu, Pe care să-l urmați, mereu: Nimica deci, dragii mei frați, La nimeni, să nu datorați. Neîncetat, să vă iubiți, Unii pe alții, căci să știți: Cel cari pe altul îl iubește, Acela, Legea, împlinește.
9 Iată, de fapt: „Să nu curvești, Să nu furi și să nu mințești, Să nu poftești”, sau orișicare Altă poruncă Legea are, Într-una singură – firește – Că fiecare se-mplinește; Și-aceasta spune: „Să-ți iubești Aproapele, precum tu ești Iubit, mereu, de către tine.”
10 Dragostea face numai bine; Nicicând, ea nu va face rău, Ci bine, seamănului său. Căci dragostea, vă dau de știre, Că este-a Legii împlinire.”
11 „Și, cu atât mai mult, acum, Când știți că pe al nostru drum, De mântuire, ne-ncetat, Iată că ne-am apropiat. Ea-i mai aproape – ați văzut – Decât atunci când am crezut. E timpul ca să vă treziți Din somn, stând gata, pregătiți, Căci orișicine-a prins de veste În ce împrejurare este.
12 Noaptea, aproape, a trecut. Aproape, ziuă s-a făcut. De-aceea, haideți să-ncercăm, Cu toții, să ne dezbrăcăm De faptele întunecate, Căci trebuie a fi luate, Acuma, armele pe care, Lumina zilei doar, le are.
13 Frumos, ca-n timpul zilei, noi Trebuie să trăim apoi, Nu doar în chefuri și-n beții, În fapte rele și curvii, În certuri, pizmă și rușine.
14 Acum, luați dar seama bine, Și îmbrăcați-vă frumos, În Domnul nost’, Iisus Hristos. Grijă, de-acum, dragii mei frați, Nu trebuie să mai purtați Față de firea pământească, Să nu-i treziți pofta firească.”