Revelation 17
1 „Unul din îngeri, cari țineau Potirele – și cari erau Șapte la număr – a venit La mine și-astfel mi-a vorbit: „Vino aici, să vezi îndată, Căci se rostește-o judecată, Asupra curvei celei cari Șade, acum, pe ape mari.
2 Cei care-au fost încoronați, Peste pământ, ca împărați, Mereu, cu ea, au tot curvit. Oamenii care-au locuit În lume – cari s-au perindat Peste pământ – s-au îmbătat, Sorbind al ei vin, de curvie!”
3 Apoi, în Duhul, în pustie, De către înger, am fost dus Și într-un loc anume, pus. Din locul meu, eu am văzut Că o femeie a șezut Pe-o fiară înspăimântătoare, Ce-i stacojie, la culoare. Fiara aceea se vedea Că șapte capete avea. Iar coarnele ce i-au crescut, Zece erau. Am mai văzut, Nume de hulă – negreșit – Cari trupul i-au acoperit.
4 Femeia ce sta așezată, În purpură, era-mbrăcată Și-n stacojiu. De-asemenea, Împodobită era ea, Cu pietre scumpe-n număr mare, Cu aur și mărgăritare. În mână, un potir, ținea, Care, din aur, se vădea; Plin era el, cu-amărăciuni, Cu tot felul de spurcăciuni, Precum și cu necurății, Ce țin de ale ei curvii.
5 Pe fruntea ei, ceva scria, Iar scrisu-acela se vădea A fi o taină. Cu mirare, Citit-am: „Babilonul mare, Cari este mama curvelor, Precum și-a spurcăciunilor De pe pământ. Am observat
6 Cum că femeia s-a-mbătat, De tot sângele sfinților, Precum și-al mucenicilor Care trăit-au pe pământ Și cari, ai lui Iisus doar, sânt. Când am văzut-o, m-am mirat,
7 Dar îngerul m-a întrebat: „De ce te miri? Ia seama bine, Căci eu dezvălui, pentru tine, Taina astei femei, îndată, Și-a fiarei pe cari, așezată, Acum, se află ea, și care, Cu șapte capete, apare, Și zece coarne, ce-au crescut, Pe capete, cum ai văzut.
8 Fiara a fost, dar nu mai este. Vreau însă, să îți dau de veste, Că din Adânc ea va apare, Ca să se ducă la pierzare. Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ – Cari, numele, nu și-au avut, Înscrise, de la început, În cartea vieții – au să fie Mirați atunci când au să știe Că fiara nu mai e și-apoi, Că o să vină înapoi.
9 Aici e mintea – pot a spune – Cari plină-i de înțelepciune. Iar capetele fiarei sânt Cei șapte munți, de pe pământ, Pe cari, femeia arătată, Acum se află așezată.
10 De-asemeni, capetele sânt Șapte-mpărați de pe pământ: Cinci au căzut, unul domnește, Iar altul, în curând, sosește – Însă puțin timp va avea, În care poate ca să stea.
11 Fiara la care ai privit – Cari fost-a, dar ți-am deslușit Că nu mai este – se vădea Precum că e al optulea Dintre-mpăratii amintiți, Mai înainte pomeniți. Între cei șapte-i așezată, În rândul lor e numărată Și după ce ea va apare Are să meargă la pierzare.
12 Iar cele zece coarne sânt Zece-mpărați, de pe pământ, Cari încă n-au împărățit. Putere, ei vor fi primit, Un ceas, căci au să trebuiască Și ei, apoi, să-mpărățească, Șezând cu fiara împreună.
13 Un singur gând ei au să-și pună Și fiarei, vor dori să-i dea Puterea ce o vor avea.
14 Toți împărați-acești, apoi, Cu Mielul, vor purta război, Dar El are să reușească – În urmă – să îi biruiască, Pentru că-i Domnul domnilor Și Împăratul tuturor Celor cari sunt încoronați – Peste pământ – drept împărați. Toți cei pe care i-a chemat – Mielul – pe care i-a luat Drept credincioși și i-a ales A fi cu El – bine-nțeles Că și ei biruiesc apoi, Când se va da acel război.”
15 În urmă, îngeru-a vorbit: „Apele care le-ai zărit – Pe care-i curva așezată – Noroade sunt și, totodată, Gloate și limbi, neamuri, pe care, Acum, acest pământ le are.
16 Coarnele care le-ai zărit – Precum și fiara – negreșit, Pe curvă, au să o urască Și-apoi, au să o pustiască, Lăsând-o goală. Toți acei Au să mănânce carnea ei, Iar restul, strâns va fi-ntr-un loc Și ars are să fie-n foc,
17 Căci Dumnezeul Cel de sus, În a lor inimă a pus Gândul de a se fi-nvoit – După un plan, de El gătit – Ca fiarei, să îi dăruiască Puterea lor, împărătească, Până când fi-vor împlinite Cuvintele ce-au fost vestite, De Dumnezeu. Femeia care –
18 O știi – e o cetate mare, Stăpână peste împărați, Cari sunt, în lume-ncoronați.”