1Veseli, veniți să Îi cântăm Lui Dumnezeu și să strigăm De bucurie-n a Lui față, Pentru că El ne ține-n viață, Iar peste-ntreg cuprinsul firii, El ne e Stânca mântuirii.
2Să mergem înaintea Lui, Cu laude, căci Domnului, Noi trebuie să Îi cântăm Și astfel, cinste, să Îi dăm!
3Căci Domnul este Împărat Și Dumnezeu adevărat, Mai mare decât toți acei Care se cheamă dumnezei.
4Adâncurile nepătrunse Ale pământului și-ascunse, Se află-n mâna Domnului. De-asemenea, în mâna Lui, Se află piscul munților.
5Întreg cuprinsul mărilor Este al Lui, căci e știut Că Domnu-i Cel ce le-a făcut. Mâinile Sale au lucrat Și-au întocmit acest uscat.
6Veniți dar, să ne închinăm Și-ai noști’ genunchi să îi plecăm În fața Lui, căci e știut Precum că Domnul ne-a făcut!
7El este Domnul nost’, iar noi Îi suntem turma cea de oi, Aflată pe a Lui pășune, Hrănindu-se cu roade bune. Domnul, mereu, Își ocrotește Turma și o povățuiește… O, dacă voi, în astă zi, Glasul Său blând l-ați auzi Și de ați asculta de El!
8„Nu vă mai împietriți, la fel, Așa după cum ați făcut Când la Meriba ați șezut, Sau după cum voi v-ați purtat Când în pustie v-ați aflat – La Masa – unde-ai voști’ părinți
9N-au dovedit că sunt cuminți, Pentru că ei M-au ispitit Și să Mă-ncerce au voit, Cu toate că ei au văzut Lucrările ce le-am făcut.
10Ani patruzeci, ei M-au scârbit, Încât ajuns-am de-am rostit În Mine: „Iată un popor Cari este neascultător, A cărui inimă-i vădită Precum că este rătăcită, Iar a Mea cale nu o știe.”
11De-aceea, în a Mea mânie, Eu am jurat că, „Nimenea Nu va intra-n odihna Mea!”