1O, Domn al răzbunărilor,
2Tu – care ești judecător Peste acest pământ – grăbește Și o răsplată dăruiește, La toți cei mândri, potrivit Cu ceea ce au săvârșit!
3Până când au să izbutească Numai cei răi să biruiască?
4Ei țin mărețe cuvântări, Trufași sunt pe-ale lor cărări, Căci toți cei care făptuiesc Doar lucruri rele, se fălesc.
5Privește Doamne-al Tău popor: Zdrobit este de răul lor, Pentru că-ntreaga-Ți moștenire Robită e de asuprire.
6Cei răi se dovedesc haini. Pe văduve, orfani, străini Ei Îi ucid, zicând mereu
7Că „Al lui Iacov Dumnezeu Nu vede și nu ia aminte!”.
8Dar învățați odată minte, Nebunilor! Când o să știți Și voi să vă înțelepțiți?
9Acela care a sădit Urechea, nu a auzit? Cel care, ochiul, l-a făcut, Se poate să nu fi văzut?
10Cel care e judecător Al tuturor neamurilor Și cari știință dăruiește, Gândiți voi că nu pedepsește?
11Deșertăciunea gândului Aflat în mintea omului E cunoscută, tot mereu, De către Domnul Dumnezeu.
12Ferice e de omul care, Parte – de-a Ta pedeapsă – are Și de cel care – ne-ncetat – Doamne, de Tine-i învățat În Legea Ta și-l întărești
13Astfel, ca să îl liniștești În zilele necazului Ce se abat asupra lui, Până când groapa destinată, Pentru cel rău, va fi săpată!
14Căci Dumnezeu e-ndurător Și nu-Și lasă al Său popor, Pentru că Lui nu-I stă în fire Să-Și lase a Sa moștenire.
15Cândva, va fi o judecată, Iar cei cu inima curată, Drept bună, au să o găsească.
16Dar cine-o să mă sprijinească Și împotriva răilor, O să îmi deie ajutor?
17Eu știu că dacă Dumnezeu Nu ar fi ajutorul meu, De mult sufletu-mi – negreșit – Printre cei morți s-ar fi găsit!
18Când zic – cuprins de un fior – „Se clatină al meu picior!”, Tu Doamne-n bunătatea-Ți mare, Mă sprijinești fără-ncetare.
19Când gânduri negre năvălesc Asupra mea și mă muncesc, Tu, Doamne, Mă înviorezi În suflet, căci le-ndepărtezi Cu mângâierea ce mi-o dai.
20Cei răi, crezi că vor vrea să stai Pe al lor scaun de domnie, Când ei – așa precum se știe – La adăpostul legii fac Nelegiuiri, pe al lor plac?
21Cei răi, cu toții, se adună Să uneltească împreună În contra celor ce-s vădiți Precum că sunt neprihăniți. Ei osândesc, neîncetat, Doar sângele nevinovat.
22Dar Domnul este turnul meu Unde scăpare găsesc eu, Căci stâncă, El S-a dovedit Pe care m-am adăpostit.
23Cei răi ajunge-vor să cadă, Nelegiuirii lor, drept pradă, Căci Domnu-i va zdrobi, ușor, Chiar prin nelegiuirea lor. Cei răi, zdrobiți, vor fi mereu, De-al nostru Domn și Dumnezeu.