Psalms 9— BIV2014

¹Voi lăuda pe Domnul meu, Din toată inima, mereu. Minuni câte-a înfăptuit, Eu le voi fi istorisit.

²Tu Doamne, îmi ești bucurie. Din Tine, îmi fac veselie Și – Prea Înalte Dumnezeu – Am să-Ți cânt Numele, mereu.

³Căci iată, toți vrăjmașii mei Dau înapoi, pentru că ei Se clatină – nu pot a sta – Ci pier cu toți, în fața Ta.

⁴Dreptatea, Tu mi-o sprijinești Și pricina mi-o întărești. Ești așezat, din veșnicie, Pe al Tău scaun de domnie, Căci Tu ești drept judecător.

⁵Pedeapsă dai neamurilor, Iar numele au să le fie Șterse apoi, pentru vecie.

⁶S-au dus vrăjmașii, într-un ceas! Nici unul nu a mai rămas. Niște ruine doar mai sânt, Împrăștiate pe pământ

⁷Ei au pierit, dar Dumnezeu, În veac va-mpărăți, mereu. El și-a gătit acuma – iată – Scaunul Său de judecată.

⁸Dreptate-mparte Dumnezeu, Și judecă lumea, mereu. Nu face vreo deosebire Și astfel – fără părtinire – Popoarele pământului, Le judecă din jilțul Lui.

⁹Doar Domnul este, negreșit, Scăparea celui asuprit – Celui ce este în necaz – Înseninând al lui obraz.

¹⁰Toți oamenii din astă lume Care cunosc al Tău Sfânt Nume, Se-ncred în Tine, căci Tu ești Cel care nu îi părăsești Pe cei care Te-au căutat Și pe-a Ta cale au umblat!

¹¹Domnul, mereu, împărățește Și în Sion El se găsește. Cântați cu toții, Domnului, Vestiți apoi, isprava Lui! Lucrările Lui de sub soare Vestiți-le printre popoare!

¹²Căci sângele nevinovat, De către El e răzbunat. De toți aceia care sânt Nenorociți pe-acest pământ, Își amintește, ne-ncetat, Căci al lor strigăt, nu-i uitat.

¹³O Doamne, Dumnezeul meu, Arată-mi mila Ta, mereu! Tu vezi ticăloșia-n cari, Dușmanii mei cei mulți și mari, Acum, pe mine, m-au adus. Ridică-mă, o Doamne, sus! Ia-mă de la acele porți Care-i veghează pe cei morți,

¹⁴S-aduc laude Domnului La porțile Sionului, Și să mă bucur, ne-ncetat, De mântuirea ce mi-ai dat.

¹⁵În gropile ce le-ai făcut, Iată că neamuri au căzut. În lațu-ascuns, de Tine-ntins, Ele, picioarele, și-au prins.

¹⁶Atunci când Domnul Se ivește, Dreptate-n juru-I, împărțește. Cel rău, în lucrul mâinii lui, Prins este-n fața Domnului.

¹⁷Spre locuința morților Merge poporul răilor, Și neamuri care au uitat De Dumnezeu, neîncetat.

¹⁸Nenorocitul n-o să fie Uitat de Domnul, pe vecie. Nădejdile sărmanului Nu pier în veacul veacului.

¹⁹Te scoală Doamne! Nu lăsa Ca omul, cu puterea sa, Să poată birui vreodată! Doamne, să chemi la judecată, Pe neamurile care sânt Aflate pe al Tău pământ!

²⁰Aruncă groaza Doamne-n ei, Să știe oamenii acei Căci numai niște oameni sânt, Iar Tu ești Dumnezeul Sfânt!