1Iată că strig cu glasul meu, Spre ceruri, către Dumnezeu. Strig, către El, neîncetat, Pentru că fi-voi ascultat.
2Când în necaz mă aflu eu, Iute mă-ndrept spre Domnul meu. Întinse, mâinile mi-au stat, Întreaga noapte, ne-ncetat. Sufletul meu, plin de durere, Nu mai vrea nici o mângâiere.
3Îmi amintesc de Dumnezeu Și de aceea gem mereu. Gândesc adânc și-apoi simt bine, Cum duhul se mâhnește-n mine.
4Tu îmi ții pleoapele deschise, În timp ce glasu-mi amuțise, Din pricină că mă frământ Și-nvăluit de gânduri sânt.
5Eu m-am gândit mult, bunăoară, La zilele de-odinioară.
6Mă gândesc noaptea, la acele Care sunt cântecele mele. Cuget în inimă mereu. Pe gânduri cade duhul meu Și-nspăimântat mă-ntreb apoi:
7„Ne leapădă Domnul, pe noi? Nu va mai fi El iertător, Precum și binevoitor?
8E gata a Lui bunătate? Făgăduințele lăsate, De El, acum s-au risipit Și pe vecie au pierit?
9A uitat, oare, Dumnezeu Să aibă milă, tot mereu? Și-a tras El îndurarea-apoi, Plin de mânie, înapoi?”
10Atunci îmi zic în gândul meu: „Lucrul pentru cari sufăr eu, E că dreptatea cea pe care Cel Prea Înalt veșnic o are, Aceeași nu se mai arată, Precum fusese altădată…”
11Dar tot voi lăuda, mereu, Lucrările Domnului meu, Căci iau aminte, bunăoară, La ceea ce, odinioară, El a făcut. Sunt cunoscute Minunile, de El făcute.
12Mă voi gândi, neîncetat, La ceea ce Tu ai lucrat Și la isprăvile pe care Le-a săvârșit al Tău braț tare.
13Doamne, eu am luat aminte, Iar căile-Ți, știu că sunt sfinte! Decât al nost’ Dumnezeu, oare, Cine-ar putea a fi mai mare?
14Numai Tu Doamne Te vădești Cum că minuni înfăptuiești. Printre popoare, ne-ncetat, Putere Tu ai arătat.
15Prin brațul Tău, ai izbăvit Poporul, când i-ai dezrobit Pe cei ce-s ai lui Iacov fii Și pe ai lui Iosif copii.
16Doamne, când Tu ai apărut Și apele când Te-au văzut, Speriate s-au cutremurat Și-adâncurile s-au mișcat.
17Ploaia părea că-i aruncată În valuri, parcă din găleată, Iar tunetul asurzitor A bubuit în orice nor. Săgeți, apoi, ai azvârlit.
18Tunetul Tău a izbucnit Și-apoi, într-un vârtej de vânt, S-a îndreptat către pământ. Când fulgerul a luminat, Pământul s-a cutremurat.
19Tu Ți-ai croit un drum prin mare; Prin ape Ți-ai făcut cărare, Iar pașii nu Ți s-au văzut, Urma nu Ți s-a cunoscut.
20Poporul, Ți-ai povățuit, Ca pe o turmă. Negreșit, Prin Moise și Aron apoi, Tu ne-ai călăuzit pe noi.