1Domnul în Iuda-i cunoscut, Iar al Său Nume e știut De către-ntregul Israel.
2Cortu-n Salem Și-l are El Și-n muntele Sionului Se află locuința Lui.
3Acolo, El a sfărâmat Scuturi, săgeți – care-au zburat Din arcuri, năvălind puhoi – Săbii și arme de război.
4Tu Te areți mult mai măreț, Mult mai puternic și semeț, Decât crestele munților Cari sunt ai răpitorilor.
5Vitejii toți despuiați sânt. Cei inimoși dorm, în pământ, Somnul de veci, căci n-au putut A se-apăra. Cum am văzut,
6Când i-a mustrat Acel pe care, Iacov, drept Dumnezeu, Îl are, Și cai și călăreți – de-ndat’ –
7Au adormit. Ce-nfricoșat Ești Doamne, în mânia Ta! Cine-mpotrivă, Îți va sta?
8Din înălțimi, Tu ai rostit Ce-ai hotărât. S-a îngrozit Pământu-ntreg și a tăcut,
9Când Tu, dreptate, ai făcut Și i-ai scăpat pe cei ce sânt Nenorociți, pe-acest pământ.
10Omul – chiar în a sa mânie – Laude-Ți dă când, cu urgie, Tu Te învăluiești. Mereu,
11Să-i faceți toți, lui Dumnezeu, Doar juruințe și să știți, În urmă, să le împliniți! Toți cei care-L înconjurați, Daruri bogate să Îi dați, Pentru că El S-a arătat Un Dumnezeu înfricoșat!
12Mândria domnitorilor, O-nfrânge El, biruitor. Pentru-mpărații cei pe care Pământul, drept stăpâni, îi are, Domnul din cer S-a arătat Drept Dumnezeu înfricoșat.