1Fă Doamne, Dumnezeul meu, Ca judecata Ta, mereu, Să fie-a împăratului! Să-i dăruiești fiului lui, Dreptatea Ta, neîncetat!
2Doar astfel fi-va judecat Al Tău popor, după dreptate, Iar pricinile-nfățișate De cei nenorociți din fire, Privite-s cu nepărtinire.
3Munții și dealurile-apoi Pace-au s-aducă peste noi, Urmare a dreptății Tale, Care se află pe-a Ta cale.
4Dreptate faci celor pe care, Nenorociți, poporu-i are, Iar fiilor săracului Le dai scăparea Domnului, Căci îl zdrobești pe-asupritor.
5Tocmai de-aceea, ei se vor Teme necontenit de Tine, Atât cât soarele va ține Și-atât cât luna va lăsa Lumea să vadă fața sa, Din neam în neam, în veșnicie.
6Ca și o ploaie o să fie, Care – din ceruri – a venit Căzând pe un pământ cosit; Ca și o ploaie repezită Peste câmpia însorită.
7Atunci are să înflorească Acel ce o să se vădească A fi un om neprihănit. Pace va fi necontenit Și din belșug, cât o să țină Luna și blânda ei lumină.
8El are ca să stăpânească, Atuncea, și o să domnească De la o mare începând, La altă mare ajungând Și de la malul Râului, La capătul pământului.
9Locuitorii din pustie, În a lui față, au să vie Și vor îngenunchea de-ndată. Apoi, vrăjmași-i se arată Și au să i se-nchine până Jos la pământ, lingând țărână.
10Cei care fi-vor împărați În Tarsis – sau cei așezați Peste ostroave să domnească – Biruri și dări au să plătească. Cei care-n Seba-mpărățesc – Sau cei care-n Saba domnesc – Cu multe daruri au să vină.
11Toți împărații se închină În fața lui, necontenit. De neamuri, el va fi slujit
12Căci pe sărac îl izbăvește, Iar cel nenorocit găsește, La el, sprijin și ajutor.
13Milos e și îndurător, Față de cel ce e lipsit Și-asemeni de nenorocit. Sprijin va da săracilor Și o să scape viața lor.
14De silă și de apăsare, Îl va scăpa pe fiecare, Iar sângele săracului Scump se arată-n fața lui.
15Astfel, ei au ca să trăiască Și aur au să-i dăruiască, Adus din Seba. Ne-ncetat, Atuncea se vor fi rugat Ei, pentru el; au să-l vegheze Și au să-l binecuvinteze.
16Belșug are să fie iară, Căci grânele vor crește-n țară, Chiar și pe vârful munților. Se vor mișca spicele lor, Asemeni codrilor pe care, Pe-al său întins, Libanu-i are. Oamenii au să înflorească Și în cetăți au să sporească, După cum iarba încolțește Și pe pământ se răspândește.
17Numele lui are să ție Din veșnicie-n veșnicie: Cât soarele pământului Va dăinui numele lui. Unii pe alții vor căta De a se binecuvânta Cu al său nume. „Fericit”, De oameni, el va fi numit.
18Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat, Al lui Israel Dumnezeu, Acela care e, mereu, Singurul Domn ce Se vădește Cum că minuni mari săvârșește!
19Să fie binecuvântat Numele Lui, neîncetat! Să umple slava Celui Sfânt, Fața întregului pământ, Acum, în anii care vin Și-n veci de veci! Amin! Amin!
20Acesta e sfârșitul lor, Sfârșitul rugăciunilor Lui David, care se arată Că pe Isai îl are tată.