Bible

1 La Tine Doamne, caut eu A mea scăpare, tot mereu, Căci numai astfel, niciodat’, Nu voi rămâne rușinat. 2 Scapă-mă, în dreptatea Ta! Mă izbăvește, nu mai sta! Pleacă-Ți urechea Domnul meu Și ajutor îmi dă, mereu! 3 Să-mi fii o stâncă, îmi doresc, Pe care să m-adăpostesc! Ai hotărât să-mi dai scăpare, Căci Tu ești stânca mea cea tare, Precum și cetățuia mea. 4 Doamne, te rog, aminte ia Și izbăvește robul Tău, Din mâna omului cel rău, Din mâna celui dovedit Precum că e nelegiuit! 5 Tu Doamne ești nădejdea mea. În Tine-mi pun încrederea, Încă din anii tinereții Și până la sfârșitul vieții. 6 Sprijin, pe Tine, te-am avut, De când măicuța m-a născut. De când în pântec eram eu, Ești binefăcătorul meu. Pe Tine, eu am căutat Ca să Te laud, ne-ncetat. 7 Eu, pentru mulți, acum pot spune Că am ajuns ca o minune, Dar Tu Te-arăți – fără-ncetare – A fi scăparea mea cea tare. 8 Doar laude avea-voi eu, În gură, pentru Dumnezeu, Căci zilnic am să Îl cinstesc Și slavă am să-I dăruiesc. 9 Să nu mă lepezi, Domnul meu, Dacă bătrân am să fiu eu, Fără puteri. Să mă păzești! Nicicând să nu mă părăsești! 10 Vrăjmașii mei vorbesc de mine Și-așteaptă să le vină bine Să îmi ia viața. Se-ntâlnesc Și împotrivă-mi uneltesc, 11 Zicându-și: „Iată, negreșit Că Dumnezeu l-a părăsit! Să-l înhățăm, căci nimenea, Scăpare, nu o să-i mai dea!” 12 Doamne, în bunătatea Ta, De mine, nu te-ndepărta! Doamne, al meu ocrotitor, Grăbește și-mi dă ajutor! 13 Fă să rămână de rușine, Cei care mă pândesc pe mine Și care moartea mi-o doresc! Cei ce pierzarea-mi urmăresc, Mereu să fie rușinați Și de ocară apăsați! 14 Nădejdi – atunci – voi avea eu Și-am să Te laud tot mereu. 15 În fiecare zi vestesc A Ta dreptate și vorbesc De mântuirea Ta cea mare, Cari fără margini îmi apare. 16 Despre-ale Tale lucrări cari Se-arată-a fi nespus de mari – Necontenit – am să vorbesc Și-n lume-am să mărturisesc. Numai a Ta dreptate, eu Am să o pomenesc mereu. 17 Din tinerețe Te-am urmat, Căci numai Tu m-ai învățat, Iar eu vestesc – pe a mea cale – Minunile puterii Tale. 18 Să nu mă lepezi, Domnul meu, Dacă bătrâna am să fiu eu, Ca să vestesc tăria Ta Celor ce mă vor asculta, Pentru a ști de ea, apoi, Cei ce veni-vor după noi! 19 Dreptatea Ta, neîncetat, Până la cer s-a ridicat. Ai săvârșit doar lucruri cari Se-arată-a fi nespus de mari. Doamne, îmi spune, oare cine Se-arată-a fi la fel ca Tine? 20 Prin mari necazuri ne-ai trecut; Nenorociri ai abătut Asupra noastră, însă iară, Tu, Doamne, ne vei scoate-afară Din hăul cel întunecat Și-n viață ne vei fi păstrat. 21 Înalță iar, a mea mărire! Întoarce Doamne-a Ta privire Spre mine, căci doresc a-Ți cere Ca să îmi dărui mângâiere. 22 În sunet de-alăute, eu Am să Te laud tot mereu. Neîncetat Îți voi cânta, Apoi, credincioșia Ta. Cu harfa-L laud pe Acel Cari Sfânt îi e, lui Israel. 23 Când laude Îți voi cânta, Doar bucuria îmi va sta Pe buze și-n sufletul meu, Căci Tu l-ai izbăvit mereu. 24 Zilnic – apoi – eu voi cânta Și voi vesti dreptatea Ta, Căci toți cei cari mă dușmănesc Și-a mea pieire o voiesc, Departe sunt ținuți de mine, Și roși ajuns-au, de rușine.