Bible

1 Atunci când Domnul Se ridică, Se risipesc, cuprinși de frică, Vrăjmașii Lui și-I fug din cale. Pier dinaintea Feței Sale! 2 Cum este fumul dus de vânt, Tu-i risipești pe cei ce-Ți sânt Vrăjmași. Cum se topește-n foc Ceara, pier și cei răi, pe loc, Din fața Domnului. Dar cei 3 Care-s neprihăniți – doar ei – Saltă mereu, de veselie Și nu mai pot de bucurie. 4 Lui Dumnezeu să Îi cântați Și al Lui Nume-L lăudați! Faceți un drum, pe cari să vie Cel care trece pe câmpie. „Domnul” e numele ce-l are; Vă bucurați dar, fiecare! 5 Tată le e orfanilor Și-Apărător văduvelor, El – Dumnezeu – cari Se vădește Că în locaș sfânt locuiește. 6 Celor care sunt părăsiți, Le dă familii. Fericiți, Se află prinșii de război, Căci El îi izbăvește-apoi. Aceia cari se răzvrătesc, În loc uscat doar locuiesc. 7 Când cu poporul ai ieșit, Doamne, și-n frunte ai pornit Și ai trecut peste câmpie Pe drumurile din pustie, 8 Pământul s-a cutremurat; S-a topit ceru-nspăimântat, Sinaiu-ntreg s-a zguduit Atunci când Domnul S-a ivit Și L-au văzut pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are. 9 O ploaie-ai dat Tu, peste noi Și-astfel ai întărit apoi, Ceea ce Ți se arăta A fi drept moștenirea Ta Care, atunci, era vădită Că de puteri este sleită. 10 Oamenii Tăi, astfel, intrară Și-au locuit apoi în țară, Căci ea fusese pregătită Prin bunătatea Ta vădită. 11 Femeile, de peste fire, Se-adună în mare oștire Și vor aduce daruri bune, Când Domnul un cuvânt va spune. 12 Aceia care-s împărați Ai oștilor, toți fug speriați Iar celei care-acasă șade, Să-mpartă prada i se cade. 13 Pe când în staule ședeți Cu toții și odihnă-aveți, Pe-aripile de porumbel Argint s-a pus; are pe el, Pene de-un galben auriu. 14 Când Cel care e veșnic viu Și-Atotputernic a pornit Prin țară și i-a risipit Pe împărați, mi se părea Că, în Țalmon, parcă ningea. 15 Munți ai lui Dumnezeu, și voi Munți ai Basanului apoi – Cu piscuri multe-mpodobiți – 16 Oare de ce îl pizmuiți Pe muntele lui Dumnezeu, Ales fiind spre-a fi mereu, Locaș împărătesc? Se știe Că Domnul, pentru veșnicie, În el are să locuiască Și are să împărățească. 17 Carele Domnului, apoi, Se numără – să știți dar voi – Cu douăzecile de mii Și-asemenea cu mii de mii, Iar Dumnezeu Se dovedește Că-n al lor mijloc se găsește Când din Sinai, pe-aripi de vânt, Se-ndreaptă spre locașul sfânt. 18 Suit-ai pe-nălțimi apoi, Unde-ai luat prinși de război; Și oameni ai luat în dar. Cei răzvrătiți veni-vor iar, Ca lângă Domnul Dumnezeu Să locuiască, tot mereu. 19 Să fie binecuvântat Al nostru Domn cari, ne-ncetat, Poartă povara noastră grea Și mântuire-o să ne dea. 20 El, pentru-ntregul Său popor, E Domnul izbăvirilor. De grijă, El o să ne poarte Și-apoi ne va scăpa de moarte. 21 Da, Dumnezeu o să zdrobească Dușmanii și-o să-i nimicească. Zdrobește creștetul celor Robiți de făr’delegea lor. 22 Domnul a glăsuit apoi: „Îi voi aduce înapoi, Chiar din Basan și am să pot, Din fundul mării, să îi scot, 23 Ca să-ți cufunzi al tău picior În sânge, iar a câinilor Limbă să poată să își ia Partea ce i se cuvenea Din carnea celor care – iată – A fi ai tăi vrăjmași se-arată.” 24 Ei văd cum intră Dumnezeu – Cari este Împăratul meu – În sfântul Său locaș, din munte. 25 Toți cântăreții merg în frunte, Iar lângă ei se-alăturau Cei care instrumente au, În mijlocul fecioarelor Care dau glas timpanelor. 26 Să-L binecuvântați, mereu – În adunări – pe Dumnezeu! Cei cari sunteți din Israel Să-L binecuvântați, pe El! 27 Iată-i pe toți cei care vin: Întâi, tânărul Beniamin, Cari stăpânește peste ei. Iată-i apoi și pe acei Care în Iuda sunt mai mari, Cu ceata lor. Apoi cei cari Peste Neftali stăpânesc Și peste Zabulon domnesc. 28 Iată că al tău Dumnezeu, Puternic te-a făcut, mereu. Doamne, să întărești apoi, Tot ce-ai făcut Tu pentru noi, În Templul Tău. Prea bine știm 29 Că daruri, la Ierusalim, Au să-Ți aducă cei aflați Peste popoare-ncoronați. 30 Fiara din trestii, înfricată, Precum și-a taurilor ceată Având alăturea de ei Pe ai popoarelor viței, Calcă-n picioare pe cel care, Plăcerea, în argint, își are. Popoarele care iubesc Războaiale, se risipesc! 31 Vin din Egipt aceia cari Se dovedesc a fi mai mari, Iar Etiopia își ține Mâinile-ntinse-atunci când vine Și-aleargă către Dumnezeu. 32 Cântați-I Domnului, mereu, Voi împărați de pe pământ! Să-L lăudați pe Cel Prea Sfânt! 33 Cântați Celui ce Se vădește Că peste ceruri călărește! Din înălțimea cerului, Se-aude glasul Domnului. 34 Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Căci măreția Lui, mereu, E peste Israel aflată Și-n ceruri este așezată Puterea Lui, neîncetat. 35 Vai, cât ești Tu de-nfricoșat, În sfântul Tău locaș. Mereu, Poporului Său, Dumnezeu Îi dă putere și tărie. Binecuvântat, Domnul fie!