1Atunci când Domnul Se ridică, Se risipesc, cuprinși de frică, Vrăjmașii Lui și-I fug din cale. Pier dinaintea Feței Sale!
2Cum este fumul dus de vânt, Tu-i risipești pe cei ce-Ți sânt Vrăjmași. Cum se topește-n foc Ceara, pier și cei răi, pe loc, Din fața Domnului. Dar cei
3Care-s neprihăniți – doar ei – Saltă mereu, de veselie Și nu mai pot de bucurie.
4Lui Dumnezeu să Îi cântați Și al Lui Nume-L lăudați! Faceți un drum, pe cari să vie Cel care trece pe câmpie. „Domnul” e numele ce-l are; Vă bucurați dar, fiecare!
5Tată le e orfanilor Și-Apărător văduvelor, El – Dumnezeu – cari Se vădește Că în locaș sfânt locuiește.
6Celor care sunt părăsiți, Le dă familii. Fericiți, Se află prinșii de război, Căci El îi izbăvește-apoi. Aceia cari se răzvrătesc, În loc uscat doar locuiesc.
7Când cu poporul ai ieșit, Doamne, și-n frunte ai pornit Și ai trecut peste câmpie Pe drumurile din pustie,
8Pământul s-a cutremurat; S-a topit ceru-nspăimântat, Sinaiu-ntreg s-a zguduit Atunci când Domnul S-a ivit Și L-au văzut pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are.
9O ploaie-ai dat Tu, peste noi Și-astfel ai întărit apoi, Ceea ce Ți se arăta A fi drept moștenirea Ta Care, atunci, era vădită Că de puteri este sleită.
10Oamenii Tăi, astfel, intrară Și-au locuit apoi în țară, Căci ea fusese pregătită Prin bunătatea Ta vădită.
11Femeile, de peste fire, Se-adună în mare oștire Și vor aduce daruri bune, Când Domnul un cuvânt va spune.
12Aceia care-s împărați Ai oștilor, toți fug speriați Iar celei care-acasă șade, Să-mpartă prada i se cade.
13Pe când în staule ședeți Cu toții și odihnă-aveți, Pe-aripile de porumbel Argint s-a pus; are pe el, Pene de-un galben auriu.
14Când Cel care e veșnic viu Și-Atotputernic a pornit Prin țară și i-a risipit Pe împărați, mi se părea Că, în Țalmon, parcă ningea.
15Munți ai lui Dumnezeu, și voi Munți ai Basanului apoi – Cu piscuri multe-mpodobiți –
16Oare de ce îl pizmuiți Pe muntele lui Dumnezeu, Ales fiind spre-a fi mereu, Locaș împărătesc? Se știe Că Domnul, pentru veșnicie, În el are să locuiască Și are să împărățească.
17Carele Domnului, apoi, Se numără – să știți dar voi – Cu douăzecile de mii Și-asemenea cu mii de mii, Iar Dumnezeu Se dovedește Că-n al lor mijloc se găsește Când din Sinai, pe-aripi de vânt, Se-ndreaptă spre locașul sfânt.
18Suit-ai pe-nălțimi apoi, Unde-ai luat prinși de război; Și oameni ai luat în dar. Cei răzvrătiți veni-vor iar, Ca lângă Domnul Dumnezeu Să locuiască, tot mereu.
19Să fie binecuvântat Al nostru Domn cari, ne-ncetat, Poartă povara noastră grea Și mântuire-o să ne dea.
20El, pentru-ntregul Său popor, E Domnul izbăvirilor. De grijă, El o să ne poarte Și-apoi ne va scăpa de moarte.
21Da, Dumnezeu o să zdrobească Dușmanii și-o să-i nimicească. Zdrobește creștetul celor Robiți de făr’delegea lor.
22Domnul a glăsuit apoi: „Îi voi aduce înapoi, Chiar din Basan și am să pot, Din fundul mării, să îi scot,
23Ca să-ți cufunzi al tău picior În sânge, iar a câinilor Limbă să poată să își ia Partea ce i se cuvenea Din carnea celor care – iată – A fi ai tăi vrăjmași se-arată.”
24Ei văd cum intră Dumnezeu – Cari este Împăratul meu – În sfântul Său locaș, din munte.
25Toți cântăreții merg în frunte, Iar lângă ei se-alăturau Cei care instrumente au, În mijlocul fecioarelor Care dau glas timpanelor.
26Să-L binecuvântați, mereu – În adunări – pe Dumnezeu! Cei cari sunteți din Israel Să-L binecuvântați, pe El!
27Iată-i pe toți cei care vin: Întâi, tânărul Beniamin, Cari stăpânește peste ei. Iată-i apoi și pe acei Care în Iuda sunt mai mari, Cu ceata lor. Apoi cei cari Peste Neftali stăpânesc Și peste Zabulon domnesc.
28Iată că al tău Dumnezeu, Puternic te-a făcut, mereu. Doamne, să întărești apoi, Tot ce-ai făcut Tu pentru noi, În Templul Tău. Prea bine știm
29Că daruri, la Ierusalim, Au să-Ți aducă cei aflați Peste popoare-ncoronați.
30Fiara din trestii, înfricată, Precum și-a taurilor ceată Având alăturea de ei Pe ai popoarelor viței, Calcă-n picioare pe cel care, Plăcerea, în argint, își are. Popoarele care iubesc Războaiale, se risipesc!
31Vin din Egipt aceia cari Se dovedesc a fi mai mari, Iar Etiopia își ține Mâinile-ntinse-atunci când vine Și-aleargă către Dumnezeu.
32Cântați-I Domnului, mereu, Voi împărați de pe pământ! Să-L lăudați pe Cel Prea Sfânt!
33Cântați Celui ce Se vădește Că peste ceruri călărește! Din înălțimea cerului, Se-aude glasul Domnului.
34Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Căci măreția Lui, mereu, E peste Israel aflată Și-n ceruri este așezată Puterea Lui, neîncetat.
35Vai, cât ești Tu de-nfricoșat, În sfântul Tău locaș. Mereu, Poporului Său, Dumnezeu Îi dă putere și tărie. Binecuvântat, Domnul fie!