1Cei care pe pământ v-aflați, Spre Dumnezeu să înălțați Doar strigăte de bucurie!
2Pentru-al Său Nume, pe vecie, Imnuri de slavă să cântați Și laude mereu să-I dați!
3Iată ce trebui, apoi, Lui Dumnezeu, să-I spuneți voi: „Lucrările-Ți sunt minunate, Mărețe și înfricoșate! Din pricina puterii Tale, Vrăjmașii Tăi găsesc cu cale, Mereu, ca să Te lingușească Și slavă să Îți dăruiască.”
4Pământul, înaintea Ta, Se-nchină și Îi va cânta, Slavă Numelui Tău, mereu.
5Lucrările lui Dumnezeu, Grăbiți-vă ca să veniți Cu toții, ca să le priviți! Vai, cât este de-nfricoșat, Când El Se află aplecat Lucrând asupra tuturor Feciorilor oamenilor!
6Din apa mării a făcut Pământ uscat și s-a trecut Cu pasul, apa râului. Când am văzut minunea Lui, Cu toții, noi ne-am bucurat.
7El stăpânește ne-ncetat, Doar prin puterea mâinii Lui. Toți oamenii pământului, De ai Săi ochi, sunt urmăriți Și-n acest fel, cei răzvrătiți Nu se mai scoală-n contra Lui.
8Popoarele pământului, Toate, să-L laude, mereu, Pe-al nostru Domn și Dumnezeu! Popoarelor – seama luați – Pe Domnu-L binecuvântați!
9Domnul, cu viață, ne-a păstrat. Pasul nu ni s-a clătinat.
10Domnul ne-a încercat, pe noi, Căci prin cuptor de foc, apoi, Ca pe argint, El ne-a trecut.
11În laț s-ajungem, ne-a făcut Și-o grea povară a luat, Pe coapse, de ne-a așezat.
12Pe oameni, i-ai lăsat apoi, Ca să pășească peste noi. Prin foc și apă ne-ai purtat, Dar la sfârșit, Tu ne-ai scăpat. Din toate, Tu ne-ai scos pe noi, Ca să ne dai belșug apoi.
13De-aceea-n Casa Ta, socot Ca să aduc arderi de tot, Iar jurămintele-mi făcute, În fața Ta vor fi ținute.
14Voi împlini tot ce-am jurat, Când – la strâmtoare – m-am aflat.
15Astfel, oi grase, eu socot Să-Ți aduc ardere de tot. Grăsimile berbecilor Am să le-alătur oilor Și-n urmă, eu – pe lângă oi – Și țapi am să-Ți jertfesc apoi.
16Veniți toți cei care, mereu, Teamă aveți de Dumnezeu, Căci vă voi face cunoscut Ceea ce Domnul a făcut Pentru-al meu suflet. Am strigat
17La Domnul și L-am lăudat, Căci lauda se dovedea Precum că e pe limba mea.
18Dacă în inimă, pitite, Gânduri aveam – nelegiuite – Atunci încredințat eu sânt Că nu m-ar asculta Cel Sfânt.
19Dar Dumnezeu m-a ascultat Mereu și-aminte a luat La glasul rugăciunii mele Când am adus rugile-acele.
20Să fie binecuvântat, Căci ruga, El mi-a ascultat, Iar bunătatea Lui o ține, Mereu, alăturea de mine!