1Doamne-n Sion ești lăudat Cu-ncredere, neîncetat, Iar juruințele rostite, Cu toate, fi-vor împlinite.
2Tu, Doamne, ești Acela care Ruga asculți, la fiecare. De-aceea, oamenii – știu bine – Cu toții vor veni la Tine.
3Nelegiuiri ne-au copleșit, Dar Tu, iertări, ne-ai dăruit.
4Ferice celui ce-i ales, Care de Tine-a fost cules Să umble înaintea Ta Și-n ale Tale curți va sta! Noi – de sfințenia cea pe care Doar Templul Tău cel sfânt o are, De binecuvântarea-aflată În Casa Ta cea minunată – O să ne săturăm, mereu.
5Tu ești al nostru Dumnezeu Și-n bunătatea Ta cea mare, Tu ne asculți fără-ncetare, Făcând minuni pe-ntinsul firii, Căci Tu ești Domnul mântuirii. Nădejde ești, celor ce sânt Drept margini pentru-acest pământ, Precum și ale mărilor.
6El dă tărie munților, Căci al Lui mijloc e încins Doar cu puteri de necuprins.
7El potolește-n largul zării Urletul mânios al mării, Oprește valul mărilor Și zarvele popoarelor.
8Locuitorii care sânt Aflați la margini de pământ, Înspăimântați se dovedesc, Minunile-Ți când le zăresc. Tu veselie-ai împărțit Și în apus și-n răsărit.
9Pământul, Tu l-ai cercetat: Belșug și bogății i-ai dat. Cu râuri ce-s dumnezeiești, Pline de apă, îl stropești. Tu ne dai grâu, să ne hrănească; Iată cum faci ca să rodească:
10Uzi brazdele de pe pământ, Iar bulgării sfărmați le sânt, Căci Tu mereu le trimiți ploaie Care îi face să se-nmoaie. Apoi, răsadul așezat În brazde-i binecuvântat.
11Cu bunătăți încununezi Anul și-l binecuvântezi, Iar pașii Tăi varsă belșug, Pe brazdele trase de plug.
12Câmpiile-n pustiu aflate, De Tine doar sunt adăpate. Faci dealurile ca să fie Încinse doar cu veselie.
13Toate pășunile apoi, Pline-s de turmele de oi, Iar văile sunt îmbrăcate Cu grânele îmbelșugate. Toate strigă de bucurie, Căci toate-Ți cântă slavă Ție.