1Milă să ai, o, Domnul meu, Față de mine, tot mereu! Căci de vrăjmași sunt urmărit Neîncetat și-s hărțuit. În fiecare zi apoi, Mă chinuie și-mi fac război.
2Sunt foarte mulți dușmanii mei; Zilnic sunt hărțuit de ei. Asupra mea când au venit, Plini de trufie s-au vădit.
3De câte ori teama îmi vine, Încrederea mi-o pun în Tine.
4Cu Domnu-am să mă laud eu Și cu al Său Cuvânt, mereu. Mă-ncred în El și de nimic Nu mai am teamă, căci îmi zic: „Ce pot să-mi facă, oare, mie, Niște bieți oameni, de-au să vie?”
5Îmi calcă drepturile mele Și îmi nutresc doar gânduri rele.
6Ei, împotrivă-mi, uneltesc, Iar ai mei pași îi urmăresc, Pentru că vor ca să îmi ia – De-i cu putință – viața mea.
7Ei trag nădejde de scăpare, Prin făr’delegile pe care Le săvârșesc. Doamne, nu sta! Doboară, în mânia Ta, Toate popoarele acele!
8Tu numeri pașii vieții mele, Căci eu, un călător doar, sânt, Cari pribegește pe pământ. Adună lacrimile mele, Într-un burduf. Nu-s scrise ele, În cartea Ta? Iată, toți cei
9Cari se vădesc dușmani ai mei, Dau înapoi când strig la Tine, Pentru că știu că ești cu mine!
10Cu Domnu-am să mă laud eu Și cu al Său Cuvânt, mereu. El îmi e Dumnezeul! Da! Cu El doar mă voi lăuda Și cu al Său Cuvânt, mereu!
11Eu mă încred în Dumnezeu Și de aceea pot să zic Că nu am teamă de nimic. Ce pot să-mi facă, oare, mie, Niște bieți oameni, de-au să vie?
12Am să-mplinesc, neîncetat, Tot ceea ce eu Ți-am jurat Și-Ți aduc jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire.
13De moarte, Tu m-ai izbăvit. Al meu picior a fost ferit De-alunecare și cădere, Căci Tu mi-ai dăruit putere Și-astfel în fața Ta mă ții, Stând pe pământul celor vii.