Psalms 51
1 Doamne, arată-mi îndurare, În bunătatea ta cea mare! Milă, Te rog Doamne-a avea, Să ștergi fărădelegea mea!
2 Mă spală, cu desăvârșire, De orișice nelegiuire Și curățește-mă, mereu, De tot păcatul meu cel greu!
3 Fărădelegea, mi-o știi bine Și-al meu păcat, mereu, se ține În față-mi. Am păcătuit
4 Doar împotrivă-Ți, negreșit, Și am făcut ce este rău. Știu însă că, din cerul Tău, Ai să rostești o judecată Și-aceasta dreaptă se arată.
5 Prea bine știu că m-am născut În făr’de legi și sunt făcut, De a mea mamă, în păcat.
6 Dar Tu, mereu, ai cercetat În inimi, pentru că dorești Ca adevărul să-l găsești În ele. Fă ca să pătrundă A-nțelepciunii blândă undă – Acum – și înlăuntrul meu,
7 Iar cu isop, Doamne, mereu, Mă curăță neîncetat, Mai alb să fiu și mai curat Decât zăpada se arată.
8 Mai fă-mă ca să știu o dată, Ce este-aceea bucurie Sau ce înseamnă veselie, Ca astfel oasele-mi zdrobite Să fie iar, înveselite.
9 Nu mai privi spre ale mele Păcate, ci uită de ele! Șterge nelegiuirea mea!
10 Apoi, în mine, eu aș vrea Ca Tu Doamne s-așezi, odată, O nouă inimă, curată. Un duh statornic, de la Tine, Care e nou, să pui în mine.
11 Să nu mă lepezi, te rog eu, Doamne, din fața Ta. Mereu, Să lași în mine Duhul Sfânt, Trimis de Tine, pe pământ.
12 Dă-mi binecuvântarea care Doar mântuirea Ta o are Și sprijinește-a mea ființă Cu duhul de bunăvoință!
13 Pe toți, am să-i învăț apoi, Căile Tale și-napoi, Toți păcătoșii au să vină Ca lângă Tine să se țină.
14 Mă izbăvește, Domnul meu, De sângele pe care eu, Pe a mea cale, l-am vărsat. Atuncea fi-vei lăudat, Necontenit, de limba-mi care Vesti-va îndurarea-Ți mare.
15 Deschide-mi gura și-atunci eu Am să Te laud, tot mereu.
16 Jertfe, dacă ai fi voit, Îți aduceam eu, negreșit. Dar jertfele ce se socot A fi drept ardere de tot, Ție nu-Ți plac. Precum se știe,
17 Jertfa care Îți place Ție, Se-arată-a fi un duh zdrobit. Tu, Doamne, n-ai disprețuit O inimă care-i zdrobită, Îndurerată și mâhnită.
18 În bunătatea arătată, Fă ca să fie revărsată, Peste Sion, a Ta-ndurare, Iar zidurile cele care Ierusalimul le avea, Fă-le să fie aievea!
19 Atuncea, fi-vor dăruite Jertfe ce sunt neprihănite, Arderi de tot și jertfe care Întregi vor fi doar, fiecare. Atuncea, pe al Tău altar, Viței se vor aduce-n dar.