Psalms 50
1 Domnul vorbește! Dumnezeu Cheamă pământul, tot mereu, De la ivirea soarelui Și pân’ la asfințitul lui.
2 Iată că Domnul strălucește Chiar din Sion, cari se vădește Desăvârșita întrupare A frumuseții ce o are.
3 Iată că Domnul nostru vine! În fața Lui, un foc se ține Și o puternică furtună În jurul Său El Își adună, Iar focul ce Îl însoțește, Mistuitor se dovedește
4 Spre cerurile cari sus sânt – Și-asemenea și spre pământ, Cu glas de tunet a strigat, Poporul când Și-a judecat:
5 „Strângeți de-ndată pe toți cei Care sunt credincioși ai Mei Și cari, prin jertfă, au făcut Un legământ, cum am cerut!”
6 Cerul, atunci, o să vestească Dreptatea cea dumnezeiască, Căci judele e Dumnezeu.
7 Ascultă dar, popor al Meu, Pentru că am să-ți vorbesc iar. Israele, ascultă dar, Și am să te-nștiințez căci Eu Sunt singurul tău Dumnezeu.
8 Nu pentru jertfele pe care Mi le aduci, primești mustrare, Căci jertfele ce le socot A fi drept arderea de tot Sunt necurmate-n fața Mea.
9 Nevoie, Eu nu voi avea, Tauri din casa ta să iau, Și nici pe ai tăi țapi nu-i vreau,
10 Căci dobitoacele ce sânt Pe fața-ntregului pământ – Cu-ntregul lor număr de mii, Fie-n păduri sau pe câmpii, Ori sunt în munți împrăștiate – Doar ale Mele sunt, cu toate.
11 Știu păsările munților, Iar fiarele câmpiilor Sunt toate numai ale Mele.
12 De Mi-ar fi foame, pot, din ele, Ca să mănânc după plăcere Și n-am nimic ție a-ți cere, Căci lumea, cu tot ce e-n ea – De bună seamă – e a Mea.
13 Mănânc Eu, oare, carnea lor, Adică a taurilor? Sânge de țapi, oare, beau Eu?
14 Doar mulțumiri, lui Dumnezeu, Să-I aduci jertfă. Ne-ncetat, Să împlinești ce I-ai jurat, Celui Prea-Nalt, precum vorbești.
15 Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!
16 Domnul, din ceruri, a privit Și celui rău El i-a vorbit: „Ce-Mi tot înșiri legea, mereu, Și ai doar legământul Meu
17 În gura ta, când tu urăști Mustrările ce le primești Și înapoia ta ai pus Cuvintele ce ți le-am spus?
18 Cu hoții, tu te însoțești; Cu preacurvarii te unești.
19 Dai drumul gurii către rău Și vicleșug în jurul tău Limba-ți urzește ne-ncetat.
20 De-asemenea, ai căutat Ca împotriva celui care Îți este frate, din născare, Întotdeauna să vorbești. Pe frate’ tău îl clevetești, Deși e fiul mamei tale.
21 Asta faci tu, pe a ta cale. Cu toate că Eu am tăcut, Știu tot ceea ce ai făcut. Iată că ți-ai închipuit Că sunt cu tine, negreșit. Am să te mustru, iar apoi, Sub ai tăi ochi Eu pune-voi Toate pe câte le-ai făcut, Crezând că Eu nu te-am văzut!
22 Seamă luați voi cari, mereu, Uitați de Domnul Dumnezeu, Ca nu cumva să vă sfâșii Și să vă șterg dintre cei vii, Căci n-o să fie nimenea, De-a vă scăpa din mâna Mea.
23 Cel care, mulțumire, știe – Drept jertfă – să-Mi aducă Mie, Acela doar Mă proslăvește. Doar omul care își păzește Cărarea, parte va avea Să vadă mântuirea Mea.”