1Pleacă-Ți urechea, Domnul meu, La ne-nsemnatele-mi cuvinte! Ascultă-mi Tu, suspinul greu
2Și-apoi Te rog să iei aminte, Mereu, la strigătele mele – O Doamne, al meu împărat – Căci către Tine urcă ele. Ție, mă rog, neîncetat.
3Ascultă-mi glasul, dimineața, Când ruga mi-o îndrept spre Tine, Când înspre Tine-mi ridic fața Și-aștept pentru că știu prea bine
4Că tu nu ești un Dumnezeu Căruia, răul, să Îi placă; Cel rău, de-asemenea, știu eu, Că orișice are să facă, Să locuiască-n preajma Ta
5Nu poate. Lângă ochii Tăi, Nicicând nu vor putea a sta Nici cei nebuni și nici cei răi. Pe toți cei care săvârșesc Fărădelegi, Tu îi urăști;
6Toți cei care minciuni rostesc Pierduți sunt, căci îi pedepsești.
7Dar eu, prin marea-Ți îndurare, Pot ca să intru-n casa Ta Și să mă-nchin, cu frică mare, În sfântu-Ți Templu, când voi sta.
8O Doamne, însoțește-mi pașii Pe calea cea plăcută Ție, Pentru că mulți îmi sunt vrăjmașii! Fă Doamne, netedă, să fie
9Cărarea Ta sub ai mei pași, Căci nu-i nimic adevărat În gura a lor mei vrăjmași; În inimi, ei au adunat Doar răutăți, fără-ncetare; Pe-ale lor limbi aflate sânt Cuvintele lingușitoare – Gâtul le e ca un mormânt.
10Lovește-i Doamne, de îndat’, Asemeni celor vinovați, Și după sfatul ce l-au dat, Să-i faci să cadă secerați. În mijlocul păcatelor Pe care ei le săvârșesc, Să tăvălești numărul lor, Căci iată-i cum se răzvrătesc Chiar împotrivă-Ți. Atunci toți
11Cei care se încred în Tine, Veseli vor fi, că doar Tu poți Ca să îi aperi, cel mai bine. Tu vei fi Doamne, bucurie Pentru acei care iubesc Numele Tău. Tu faci să vie
12Peste cei cari se dovedesc Neprihăniți – neîncetat – Din cer, o binecuvântare Și ca un scut i-a-nconjurat Bunăvoința Ta cea mare.