Psalms 6
1 Doamne, să nu mă pedepsești – Când voi greși – cu-a Ta mânie. Doamne, să nu mă mai lovești, Mustrându-mă cu-a Ta urgie.
2 Ai milă, căci mă ofilesc Și-mi tremură oasele-n mine. Mă vindecă Tată ceresc, Căci aștept milă de la Tine.
3 Sufletul meu e îngrozit Și mă întreb, cu disperare, Cât timp vei mai fi zăbovit Până-mi areți a Ta-ndurare?
4 Întoarce-Te, o Domnul meu, Și sufletul mi-l izbăvește. Pentru a Ta-ndurare, eu, Doamne, te rog, mă mântuiește!
5 Căci cel ce moare e pierit Și nu-și va aminti de Tine. De cine ai să fii slăvit Printre cei morți, Doamne? De cine?
6 De gemete, mă simt secat Și nu mai pot! Să plâng îmi vine! Tot așternutul mi-e udat, Căci nopțile-s de lacrimi pline.
7 Chipul mi-e supt și-mbătrânesc De-atât de multă întristare, Din pricină că mă simțesc Că-s prigonit fără-ncetare.
8 Voi, cei cari rele săvârșiți, Îndepărtați-vă de mine, Căci Domnul meu mi-a auzit Plânsul și-n ajutor, îmi vine.
9 Domnul, mereu, m-a ascultat: Ce I-am cerut, îmi dăruiește, Iar rugile ce le-am ‘nălțat, El ne-ncetat mi le-mplinește.
10 Nici unul din vrăjmașii mei, În fața mea, piept, nu pot ține. Cuprinși de spaimă fi-vor ei, Dând înapoi, plini de rușine.