1Domn al neprihănirii mele, Răspunde-mi când strig către Tine! Scoate-mă-n larg, în clipe grele, Când strâns sunt. Ai milă de mine! Ascultă Doamne, ruga mea!
2Iar fii ai oamenilor, voi Să-mi spuneți cât voi mai vedea Batjocorită, în noroi, Că-i a mea slavă? Până când Deșertăciunea o iubiți, După minciuni doar, alergând?
3Vă spun acum dar, ca să știți, Că este-un om care-i iubit Și e ales de Dumnezeu. Atunci când strig, sunt auzit De al meu Domn ceresc, mereu.
4Cutremurați-vă! Vegheați! Vegheați să nu păcătuiți! În inimi, să vă repetați Lucrul acest când vă găsiți În patul vost’: tăceți apoi.
5Aduce-ți jertfe ne-ntinate Și-n Dumnezeu vă-ncredeți voi!
6Mulți spun: „Cine o să ne-arate, Vreodată, fericirea?” Eu Atâta zic: „Fă să răsară, O Doamne, peste noi, mereu, Lumina Feței Tale, iară!”
7Tu-mi dai mai multă bucurie Decât vreodată-au căpătat Ei, când știau că o să fie Rodul de grâu și vin, bogat.
8Eu, când mă culc, adorm în pace Pentru-că-n locuința mea, Tu-mi dărui liniștea ce-mi place, Și pacea Ta mă va veghea.