1Iată cuvinte minunate Ce sunt de farmec încărcate. În inimă îmi clocotesc, Făcându-mă ca să vorbesc: „Lucrarea mea s-a înălțat Spre laudă, pentru-mpărat!” Ca pana unui scriitor – Deprins cu jocul vorbelor – Ce iscusință a vădit, Să-mi fie limba, negreșit!
2Tu, dintre oameni, ne-ndoios Te dovedești cel mai frumos, Iar ale tale buze – iată – Pline de har doar, se arată. De-aceea, binecuvântat Ești tu, de Domnul, ne-ncetat.
3Viteaz războinic, te arată Și-ncinge-ți sabia pe dată – Podoaba și cu slava ta.
4Da, slava ți-o vei arăta! Ia-ți arcul tău de luptător Și-arată-te biruitor, Să aperi adevărul dat, Neprihănirea – ne-ncetat – Și cu blândețea. Dreapta ta, Mândre isprăvi, va arăta. O fă astfel să strălucească Și faimă-apoi să dobândească!
5Tu ai săgețile-ascuțite. Inimi, cu ele-or fi lovite, Ale vrăjmașilor pe care Al nostru împărat îi are. Sub vârful lor ucigător Cădea-va orișice popor.
6Al Domnului jilț de domnie E așezat în veșnicie. Al său toiag, cu cari domnește, Doar de dreptate se vădește.
7Neprihănirea o iubești; Dar răutatea o urăști. De-aceea Dumnezeul Tău Te-a uns cu untdelemnul Său, Cu untdelemn de bucurie, Căci El Îți hărăzește ție, O altă soartă și Te-a pus Ca dintre toți, să fii mai sus.
8Smirna, aloia, casia, Miros plăcut fac a avea Hainele tale; ai palate Care-s în fildeș îmbrăcate, Iar instrumente muzicale Înveselesc casele tale, Cu melodia lor ușoară Cari, de pe-ale lor strune, zboară.
9Printre-ale tale prea iubite, Sunt fete de-mpărat găsite. Mireasa ta – a ta aleasă, Care îți e împărăteasă – La dreapta-ți stă, împodobită, Cu aur din Ofir gătită.
10Ascultă fiică și privește În jurul tău, căci trebuiește Să uiți de-acum, al tău popor Și casele părinților!
11Atuncea, împăratul are Ca frumusețea ta cea mare Să o poftească. Însă el Este chiar Domnul tău; astfel, Tu să te-nchini în fața lui.
12Atuncea, fiica Tirului, Precum și cele mai bogate Cari în popor vor fi aflate, Să cumpere – vor căuta – Mereu, bunăvoința ta.
13Fata-mpăratului e plină De strălucire și lumină. Șade-n palatu-mpărătesc Iar straiele-i se dovedesc A fi din aurul curat.
14Ea e adusă la-mpărat, Purtând veșmintele țesute, Cari la gherghef au fost făcute. În a ei urmă, se zăresc Fetele care-o însoțesc, Căci fiicele cu care vine, Aduse trebuie, la tine.
15În casa-mpărătească stau Și-acolo parte – mereu – au De-o veselie necurmată Și-o bucurie minunată.
16Iată că fiii au să-ți vie Să se așeze la domnie. În țară, ei au să domnească, Părinții să-și înlocuiască.
17Numele tău e pomenit, Din neam în neam, necontenit. Popoarele – cât au să fie – Te laudă, în veșnicie.