Bible

1 În Domnul, eu mi-am așezat Nădejdea. El m-a ascultat 2 Și din mocirlă-apoi m-a scos, Din hăul cel întunecos Al gropii fără fund în care Pieirea doar, sălaș, își are. Pe stâncă-n urmă, m-a suit Și pașii mi i-a întărit. 3 În gura mea a așezat Un cântec nou și am cântat Spre lauda lui Dumnezeu. Mulți au văzut ce făceam eu Și-atunci, de Domnul, s-au temut Și-n El apoi, s-au încrezut. 4 Ferice e de omul care, Încredere, în Domnul, are Și nu-și îndreaptă ai săi pași Spre oamenii cari sunt trufași, Și nici spre cei ce se vădesc Cum că minciuna o iubesc! 5 Multe minuni ai pregătit Și multe planuri ai urzit, O Doamne, numai pentru mine, Căci nimeni nu este ca Tine. La toți, aș vrea să le vorbesc, Minunile-Ți să le vestesc În de-amănunt, la fiecare, Dar al lor număr e prea mare. 6 Iată că jertfe nu dorești, Dar de mâncare nu voiești, Ci doar atât că m-ai împuns Și-urechile mi le-ai străpuns. Nu ceri nici ardere de tot, Nici jertfe care se socot Daruri a fi de mulțumire, Pentru a face ispășire. 7 Atunci am zis: „Iată, sosesc! – În sulul cărții se găsesc Cuvinte scrise despre mine – 8 Iată că am venit la Tine, Pentru că voia Ta doresc, Acuma, să o împlinesc! În a mea inimă va sta, Întotdeauna, Legea Ta. 9 În adunarea Ta cea mare, Vestesc mereu a Ta-ndurare. Nu-mi închid buzele, nu tac. Iar Tu știi Doamne, tot ce fac! 10 Eu nu țin numai pentru mine A Ta-ndurare, ci știi bine Că de-al Tău adevăr vorbesc Și mântuirea Ți-o vestesc. Din tot ce știu, n-ascund nimic, Ci-n adunare eu le zic La toți, de bunătatea-Ți mare Și de credincioșia-Ți tare. 11 Tu, Doamne, n-ai să îmi oprești A Ta-ndurare, căci păzești Pe al Tău rob, cu bunătate Și cu credincioșie-n toate. 12 Doar relele mă împresoară, Pedepsele mă înconjoară Căci m-a ajuns și m-a lovit Păcatul ce l-am săvârșit. Multe sunt ele – de socot – Și să le sufăr, nu mai pot. Ele mai multe s-au vădit, Decât e părul răsărit Pe al meu cap. Ele îndoaie Inima mea și o înmoaie. 13 Mă izbăvește, Domnul meu, Și vino să-mi ajuți, mereu! 14 Aceia ce mă urmăresc Și care, viața, mi-o pândesc, Mereu să fie înfruntați Și să rămână rușinați! Să dea-napoi și să roșească! Rușinea să îi copleșească Pe toți oameni-aceia care Caută doar a mea pierzare! 15 Pe cel care „Ha! Ha! Ha!” spune, Rușine multă să se-adune Și pe vecie – negreșit – El să rămână înlemnit! 16 Cei ce Te caută, să fie Mereu plini doar de bucurie Și-n Tine să se veselească, Iar cei care au să iubească Doar mântuirea Ta cea mare, Să strige-apoi, fără-ncetare: „Mărit să fie, tot mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!” 17 Deși sărac sunt și lipsit, Domnul, la mine, s-a gândit. Tu îmi ești – Doamne – ajutor, Tu ești al meu izbăvitor. Nu zăbovi, ci tot mereu, Vino în ajutorul meu!