Psalms 34
1 Iată, în orice vreme, eu Binecuvânt pe Dumnezeu. Lauda Lui, loc, va avea Întotdeauna-n gura mea.
2 Numai în Domnul, tot mereu, Se laudă sufletul meu. S-asculte cei nenorociți, Căci o să fie fericiți Și-au să primească bucurie Care în veci are să ție.
3 Veniți cu toți să-L înălțăm Pe Domnul și să lăudăm Numele Lui neîncetat!
4 Pe Domnul, eu L-am căutat, Căci El, nicicând, n-a stat ascuns Și-astfel pe dată, mi-a răspuns. M-a izbăvit din toate cele Care-au fost temerile mele.
5 Când către El ai să privești, De grabă ai să și simțești Cum luminată o să-ți fie Fața, de-o mare bucurie, Și-n veci curată se va ține, Căci nu se umple de rușine.
6 Când strigă un nenorocit, Domnul aude negreșit, Și-l scapă din necazul lui.
7 Apoi, îngerul Domnului Va tăbărî lângă cel care Teamă față de Domnul are Și din primejdii – ne-ncetat – Acela are-a fi scăpat.
8 Veniți, gustați toți cei ce vreți, Ce bun e Domnul, să vedeți! Ferice e de omul care, În El, încrederea își are!
9 Voi, sfinții Lui, teamă – mereu – S-aveți față de Dumnezeu; Căci n-are nici o lipsă cel Cari teamă va avea de El!
10 Puii de lei duc lipsă mare Și sunt flămânzi, însă cei care Pe Domnu-L caută smeriți, De nici un bine nu-s lipsiți.
11 Veniți dar, fiilor să stați În juru-mi și să ascultați Căci o să vă învăț, mereu, Frică s-aveți de Dumnezeu.
12 Cine e cel care-și dorește O viață bună și tânjește Să aibă zile fericite Și-n bucurie doar trăite?
13 Limba, de rău, să ți-o ferești Și caută să nu rostești – Atât cât vei trăi sub soare – Cuvintele înșelătoare!
14 Îndepărtează pasul tău – Neîncetat – de tot ce-i rău, Caută pace a avea Și-aleargă-ntr-una, după ea!
15 Mereu sunt cei neprihăniți, De ochii Domnului priviți Și-a Lui ureche e plecată La ale lor strigăte-ndată.
16 Pe cei răi, El nu-i va lăsa, Căci își întoarce Fața Sa În contra lor și astfel sânt Înlăturați de pe pământ Și ștearsă-i pomenirea lor.
17 Glasul neprihăniților E ascultat de Dumnezeu Care îi va scăpa, mereu, Din mijlocul necazului.
18 Domnul, în bunătatea Lui, Se-apropie de-acela care O inimă înfrântă are, Iar cel ce are-un duh zdrobit Are să fie mântuit.
19 Nenorociri multe-au să vie Și-au să lovească, cu furie, În omul cel neprihănit, Dar Dumnezeu – necontenit – Veghează și îl izbăvește,
20 Căci oasele i le păzește Și-n felu-acesta, niciodat’, Un os nu îi va fi sfărmat.
21 Pe omul rău dar, bunăoară, Nenorocirea îl omoară, Dar toți vrăjmașii cei pe care Omul neprihănit îi are Neîncetat sunt urmăriți Și au să fie pedepsiți.
22 Scăpat e sufletul celui Cari este rob al Domnului, Și-n felu-acesta, nimenea Dintre cei cari, încrederea – În Domnu-și pun necontenit – N-are să fie osândit.